George Enescu, o ilustrare a permanenței
Publicat de nicolaetomescu, 4 mai 2019, 10:38 / actualizat: 19 august 2019, 11:09
În copilărie și tinereţe – a învățat, odată cu vârsta – a înțeles…
Liveni[1]– Mihăileni[2] – Dorohoi[3] – Tescani[4] desemnează forța unui patrulater în care și-a extras, în care s-a mișcat și care i-a oferit cele mai bogate resurse de creație geniului muzical George Enescu… S-a născut într-un spațiu fermecător, care începe cu localitatea natală (Liveni), se abate pe la Cracalia (în vecinătate, acolo unde a copilărit, până la plecarea către Viena), trece prin vechiul târg al Mihăilenilor (prin curtea casei bunicilor materni), se întoarce la Dorohoi (în căsuța de lângă gară, unde a locuit o vreme), ia drumul spre Bacău, oprindu-se la Tescani (splendidul conac al părinților Mariei Cantacuzino)…
A apărut în primul său concert pe când avea 5 ani (primele îndrumări muzicale le-a primit din partea părinților săi și a vestitului lăutar Niculae Chioru); a studiat la Conservatorul din Viena și la Conservatorul din Paris; turneele în mai multe țări europene au devenit ceva obișnuit; lua parte la seratele muzicale organizate de Regina Elisabeta a României…
Din primii ani ai secolului XX datează cele două Rapsodii Române (1901-1902), unde este evidentă influența folclorului românesc… Componistic, Enescu oscilează între stilul romantic monumental (al lui Richard Wagner), influențele muzicii franceze, tendințele neo-baroce și exprimarea modernă, cu totul personală, din opera Oedip (creație dramatică și muzicală pe care a dedicat-o Mariei Tescanu Rosetti)…
Film documentar de Nicolae Tomescu
În anii Primului Război Mondial s-a desfășurat prima ediție a concursului de compoziție „George Enescu”, în cuprinsul căruia geniul muzical oferea câștigătorilor sume importante din veniturile proprii, deopotrivă cu șansa interpretării pieselor în concerte. Și astăzi, opera enesciană este pusă în valoare prin festivalul internațional care îi poartă numele…
Cu activitatea împărțită între România și Franța, pianist rafinat (apreciind posibilitățile polifonice ale pianului, în comparație cu vioara), a fost și pedagog – Yehudi Menuhin păstrînd un adevărat cult pentru Enescu, considerîndu-l părintele său spiritual…
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, rămas în București, a avut o activitate dirijorală bogată; după Marea Conflagrație Mondială, auto-exilat, trece la cele veșnice în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955, înmormântat fiind în cimitirul „Père-Lachaise” din Paris…
[1] La margine de moșie, într-o căsuță cu cerdac, afectuoasă, cumpărată și dăruită părinților lui Enescu de unchii Gheorghe și Eufrosina Cosmovici din Corlăteni, cu o livadă seducătoare, dincolo de parapetul pomilor și valurile colorate ale câmpurilor, întâmplări neprevăzute nu au tulburat intensitatea celor mai duioase amintiri ale șederii în țară. George Enescu a părăsit această casă pe când împlinise trei ani; părinții s-au mutat într-un conac impunător, la Cracalia (satul vecin). Ultima vizită la Liveni a avut loc în 1946. Oricum, locul nașterii i-a rămas întreaga viață în suflet, ca un leagăn drag. Clădirea a fost restaurată, fără să i se schimbe forma inițială, încă din 1956-1957, înainte de a fi declarată muzeu memorial. În 1957, la numai doi ani de la moartea lui George Enescu, autoritățile vremii au transformat-o în muzeu, prima dintre instituțiile care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor de interes dedicate memoriei compozitorului (dintre cele existente în România). A suferit o nouă restaurare în 1989; în 1998, învelitoarea de tablă a fost înlocuită cu draniță, în 2013 a fost refăcut cerdacul… Astăzi, Căsuța din Liveni funcționează ca secție (externă) a Muzeului Județean Botoșani. Dăinuie în tiparele sale originale, păstrează cel mai prețios inventar, reconstituind fidel epoca și atmosfera casei familiei Enescu. Camera părinților, bucătăria, salonul și camera mică a copilului de odinioară, toate se bucură de decorul original, de piese de mobilier ce au aparținut familiei; neprețuite scoarțe moldovenești, restaurate de curând, decorează pereții, în practica îndelungată a locului… Prima și ultima impresie privește simplitatea… Emblemă a modestiei, a bunului simț, a înțelepciunii (inclusiv sociale), George Enescu era un om generos, care a conservat simplitatea la Liveni, dar a construit, ca prelungire, Spitalul de Copii (clădirea veche) din Botoșani, a donat bani pentru Teatrul din Dorohoi; la inițiativa lui a fost cumpărată prima orgă de concert la Ateneul Român din București (a inițiat colecta de fonduri în acest scop), a donat bani pentru asfaltarea drumului de la Liveni la Cernăuți; în anul secetei răvășitoare din Moldova (1946), se pare că ar fi trimis țăranilor din Botoșani două vapoare cu grâu (evident, n-au ajuns niciodată la destinație)…
Film documentar de Nicolae Tomescu
[2] Localitatea Mihăileni se află în vecinătatea graniței cu Ucraina, la 5 km de punctul de vamă Siret (județul Botoșani)… Integrată specificului etnografic al zonei, o locuință sobră și simetrică (se presupune că a fost ridicată între 1775-1830) a aparținut familiei Mariei Cosmovici, mama lui George Enescu. Aici se păstrează un număr impresionant de scrisori trimise de geniul muzical mamei sale, care se retrăsese în casa de la Mihăileni (către sfârșitul vieții). Vacanțele compozitorului erau împărțite între casa natală din Liveni și casa din Mihăileni, acolo unde Enescu a compus „Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră op.8” (în noiembrie 1901), „liedurile Plugar” și „Die Nächtliche Heerschau”…
[3] În Dorohoi funcționează Muzeul „George Enescu” (inaugurat în anul 1957 şi reorganizat în 2005), într-o clădire ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nimeni alta decât casa lui Costache Enescu, tatăl compozitorului. George Enescu (1881-1955) a locuit aici nouă ani/vezi (Video) Muzeul „George Enescu” din Dorohoi…
Film documentar de Nicolae Tomescu
[4] Prin Actul de donaţie făcut de Maria Cantacuzino-Enescu, în 1947, conacul familiei trebuia să devină aşezământ cultural. În 1980, a fost inaugurată „Casa Memorială Rosetti – Enescu” din incinta imobilului principal, devenită, în 1990, „Centrul de Cultură”-Tescani, apoi, din 1993, Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu”. Către sfârșitul primului deceniu al secolului al XXI-lea, conacul din Tescani și-a pierdut personalitatea juridică, devenind secția „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”…
(FOTO: Nicolae Tomescu, 2015)
