In Memoriam Constantin Milică
Publicat de nicolaetomescu, 28 mai 2018, 16:18 / actualizat: 29 mai 2018, 14:43
Constantin Milică (1929-2018), personalitate a ştiinței românești – cu predilecție, în cercetarea științifică din domeniul fiziologiei plantelor şi fitoterapiei[1] –, a murit duminică dimineață/27 mai/ la vârsta de 89 de ani…
„Literatura de specialitate din aceste două domenii ar fi fost, indiscutabil, mult mai săracă fără neobosita sa contribuție științifică. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași îi datorează enorm Profesorului pentru munca sa uriașă, pentru resursa umană calificată pe care acesta a format-o în cei aproape 60 de ani de activitate puși în slujba crezului său – acela de a cerceta neîntrerupt, de a elabora preparate fitoterapeutice și, mai ales, de a face bine. Profesorul Milică a fost plămădit dintr-un aluat în care se adunau, miraculos, toate virtuțile. Era un amestec de rigoare, de temeinicie, de înțelegere a firii omului, de bunătate și de iubire, de multă iubire pentru semenii lui” (comunicatul USAMV Iași)…
Cu adevărat,
Constantin Milică publicase circa 300 de lucrări ştiinţifice, aproape 40 de tratate şi monografii, peste 800 lucrări de specialitate; a înregistrat, deopotrivă, sute de secvențe radio şi tv (mai ales pentru Radio Iași),
a alcătuit cursuri universitare, și, ceea ce este esențial, a fost căutat de câteva milioane de persoane pentru sfaturi legate de sănătate[2]…
„Drumul meu în viaţă a fost croit numai prin studiu şi învăţătură. N-am avut niciun alt ajutor. Am intrat la Timişoara, la facultatea de horticultură, şi datorită mediilor mari, am fost declarat bursier al decanului. El selecta primii cinci studenţi din fiecare an şi le asigura casă, masă şi cursurile bătute la maşină. Poate că n-a fost prea corect cum a procedat, că ne-a asigurat condiţii numai nouă, celor mai buni, în vreme ce ceilalţi colegi s-au descurcat cum au putut, dar nu vreau să insist pe asta. Vreau să vă semnalez un alt aspect ce ţinea de şcoala de altădată, de atmosfera în care trăiau studenţii de atunci. Balul Bobocilor era o manifestaţie desfăşurată după modelul universităţii din Heidelberg. Intrarea studenţilor de anul întâi în rândul celorlalţi se făcea cu mare fast. Studenţii mai mari erau înşiraţi pe două coloane, care treceau de o jumătate de kilometru. Printre aceste rânduri treceau cei proaspăt admişi, prilej de înghiontiri, glume, din partea celor mari. Când ajungeai la capătul rândului, te aşteptau decanul, rectorul şi prefectul de Timişoara, dar şi alte personalităţi din oraş. Decanul Constantinescu punea mâna pe capul bobocului şi îl boteza cu un nume, o poreclă pe care i-o dădea după ce în prealabil a studiat dosarul fiecăruia. Mie mi-a zis Puşti genial, Copil minune, pentru că a văzut din dosar că am învăţat singur, în condiţii foarte grele, ca să pot absolvi două clase într-un an. Parcă mi-e şi jenă de porecla asta, care astăzi se dă pentru alte însuşiri. Mai vreau să spun că în vremea aceea, deşi erau condiţii foarte grele după război, învăţământul era foarte respectat şi cei care studiau erau preţuiţi, li se dădea importanţa meritată, erau băgaţi în seamă şi făcuţi să simtă că fac parte dintr-o elită. Elita culturii. Acolo, la Timişoara, s-a schimbat viaţa mea. Am înţeles profund care este drumul pe care trebuie să rămân. Acela al studiului şi al învăţăturii, al cercetării tainelor vieţii. M-am transferat la Bucureşti, la Horticultură, şi m-am specializat în Fiziologie şi Biochimie. Din anul trei de studii, am fost numit şi asistent. A fost o mare responsabilitate pentru mine, să fac lucrări practice şi de laborator cu studenţi care erau doar cu un an mai mici decât mine. Pot să spun că n-am avut copilărie, din cauza condiţiilor grele de acasă, dar, în acelaşi timp, pot să spun şi că n-am avut o viaţă de student obişnuită, ca ceilalţi. Eu nu-mi permiteam să mă plimb cu o studentă de mână, să merg cu ea de gât, cum făceau colegii mei. Eu eram de-acum cadru didactic şi umblam la costum şi la cravată. După absolvire, am rămas mai departe asistent la Facultate, apoi m-am înscris şi la doctorat, la Academia Română, şi am susţinut examenul cu academicianul Traian Săvulescu. Am fost singurul doctorand pe care l-a avut Traian Săvulescu. M-a ales dintr-un grup de zece candidaţi şi apoi m-a oprit la Academie. La 25 de ani, am fost numit directorul Institutului de documentare ştiinţifică şi reprezentantul României la Institutul Internaţional de la Roma şi apoi de la Berlin. În 1973, la solicitarea Rectoratului Universităţii Agronomice din Iaşi, m-am transferat aici, unde, după un concurs serios, am ocupat postul de profesor la Horticultură şi Agronomie. Mă întorceam cumva pe plaiuri natale, la 42 de ani, cu 216 lucrări ştiinţifice publicate”…
Constantin Milică a fost membru al colectivelor care obținuseră 6 brevete OSIM pentru soiuri de grâu şi produse alimentare sau cosmetice. Totodată, a asigurat coordonarea, la nivel național, a documentării din domeniul agriculturii[3]. La Universitatea de Agronomie „Ion Ionescu de la Brad”-Iași a format resursa umană în domenii interdisciplinare[4]. În anul 2015, primea titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța (la propunerea Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole)…
Profesorul nu a exclus, nicio clipă, relația între zidirea curată a trupului şi zidirea spirituală a sufletului; potrivit concepției sale, postul are un impact pozitiv asupra îmbunătăţirii sănătăţii depline[5]. Insista, totodată, pe faptul că alimentaţia predominant vegetală poate înlocui parţial sau total consumul de carne şi grăsimi animale, periculoase pentru sănătate[6]. Constantin Milică a studiat, de-a lungul anilor, zeci, sute de plante care pot fi încadrate categoriei de plante aromatice şi medicinale. Din perspectiva sa, fiecare plantă ascunde un strop de sănătate. A cercetat şi compoziţia chimică a medicamentelor – multe din substanţele folosite la prepararea lor nu pot fi metabolizate de organismul uman, din lipsa enzimelor corespunzătoare; organismul omului nu are enzime corespunzătoare pentru asimilarea tuturor substanţelor chimice prezente în medicamente; în acest fel produsele de sinteză chimică rămân depozitate în ficat, rinichi, creier, provocând grave tulburări[7]…
„Amestec(ul) de rigoare, de temeinicie, de înțelegere a firii omului, de bunătate și de iubire” l-a ajutat să fie activ (și după ce devenise octogenar), (aparent) neobosit, să ţină conferinţe publice, consultaţii, să primească bolnavi – reușind să aducă vindecare în multe cazuri foarte grave…
Toți oamenii mor, este adevărat; dar mi se pare că doar unii trăiesc cu adevărat…
*
De marți, 29 mai a.c., trupul lui Constantin Milică este depus în capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Copou (din incinta Facultății de Agronomie); înmormântarea are loc, cel mai probabil, miercuri, 30 mai, la Cimitirul „Eternitatea” din Iași…
[1] Valorificarea plantelor medicinale şi aromatice sub aspect fitoterapeutic – iată direcția de cercetare care a devenit, odată cu curgerea vremii, axă predominantă a preocupărilor ştiințifice ale profesorului Constantin Milică, un cunoscător genial al mecanismelor prin care plantele pot fi de folos omului…
[2] Cererile, întrebările şi solicitările de tratament au venit din peste 170 de ţări, din cele mai îndepărtate locuri de pe glob, din America până în Australia, din Qatar până în Filipine, din Republica Dominicană până în Surinam, Martinica, Burkina Faso, Insulele Feroe, Nepal, Congo, Guinea…
[3] A realizat, sub egida Bibliotecii Academiei Române, lucrarea monografică monumentală despre grâul ca plantă de cultură, precum şi o serie de lucrări de biblioteconomie editate în colaborare cu academicianul Virgil Cândea…
[4] Chimie, biochimie, fizică, biofizică, genetică, fitopatologie, pomicultură, floricultură, viticultură, botanică farmaceutică, farmacognozie etc.
[5] „Din punct de vedere religios, posturile sunt considerate perioade mai lungi sau mai scurte de pocăinţă şi rugăciune pentru iertarea păcatelor, de supunere necondiţionată faţă de voinţa lui Dumnezeu, de la care se aşteaptă îndurare, sprijin în viaţă şi mântuirea sufletelor. Postul alimentar, în care se înlocuiesc alimentele de origine animală cu alimente vegetale, pe lângă semnificaţia lui spirituală, de post al Crăciunului, constituie şi un mijloc de detoxificare a organismului, şi implicit a sângelui, cu rol foarte important pentru sănătate. Prin curăţirea corpului are loc reglarea tranzitului intestinal, facilitarea activităţii ficatului şi a vezicii biliare, reechilibrarea profilului acido-bazic, încetinirea oxidării ţesuturilor, întărirea imunităţii, tonifierea funcţiilor fiziologice vitale şi sporirea vitalităţii organismului în lupta cu bolile în continuă extindere.”
[6] „Alimentaţia bătrânilor noştri era formată din produsele obţinute în grădinile proprii, carnea provenea de la animalele crescute în gospodărie, lactatele, de asemenea, erau naturale. Carnea, de obicei, se mânca doar de sărbători şi duminica, în rest, legume şi leguminoase, cereale şi fructe. Pâinea era din făină integrală. Acuma punem făină ce se cheamă trei nule, care nu mai conţine nimic hrănitor din bobul de grâu. E doar un bulgăre de amidon în aluatul acela care ajunge în stomac şi rămâne acolo, blocând buna digestie. Tărâţele care asigură buna digestie, vitaminele şi mineralele prezente în coaja cerealelor sunt acum înlăturate. Cel mai mare rău! Pâinea neagră, intermediară, graham, acestea sunt bune. Din păcate, schimbarea stilului de viaţă, modernismul au influenţat şi alimentaţia, gusturile alimentare. Din lipsă de timp, omul modern alege în grabă alimentele procesate industrial, bazate pe carne, fast-food-uri, hamburgeri, grăsimi animale, conserve, mezeluri, produse zaharoase rafinate, răcoritoare şi alcooluri sintetice. Acestea sunt intens procesate termic şi chimic, ultrarafinate, prea mult sărate şi îndulcite. Cele mai intens procesate sunt produsele din carne provenite de la animalele crescute în ferme închise, îngrăşate cu nutreţuri modificate şi stimulente de creştere. Dăunătoare sunt şi îngrăşămintele chimice, pesticidele, folosirea aditivilor sintetici (a acelor E-uri, cum sunt cunoscute) care modifică proprietăţile şi calităţile organoleptice ale alimentelor. S-ar putea vorbi mult pe această temă, le putem lua pe rând, ca să intrăm în detalii care să îi ajute pe cititori să-şi alcătuiască un regim alimentar potrivit cu vârsta, afecţiunile de care suferă, stilul de viaţă etc. Trebuie neapărat să vorbim despre postul alimentar, care sprijină vindecarea, despre apa pe care o bem, despre rolul vitaminelor, al carotenoizilor, al antocianilor în prelungirea vieţii. Eu pot doar să vă mai spun că în fiecare zi am pe masă ceea ce am numit Salata curcubeu – o salată din legume şi fructe crude, de toate culorile.”
[7] „Sigur că e mult mai comod să iei nişte pastile de câteva ori pe zi şi gata, să crezi că te vei vindeca” – ne povățuia ilustrul profesor; „Plantele conţin principii active asemănătoare cu cele prezente în celulele omului, ceea ce le face perfect asimilabile şi fără efecte secundare. Insist să reamintesc faptul că fitoterapia este tratarea ştiinţifică cu principii active din plante, adică, săruri minerale, vitamine, acizi organici, uleiuri eterice. Nu folosim plantele la modul empiric. În alcătuirea reţetelor şi a preparatelor mele m-am orientat şi după informaţii luate din experienţa altor popoare. Pentru a trata o anumită afecţiune am ales doar acele specii de plante care se regăsesc în cel puţin 4 reţete similare din 4 ţări diferite. În acest mod, am selectat foarte serios speciile de plante pe care le folosesc, bazându-mă şi pe experienţa altor culturi.”