In Memoriam Paul Goma

Publicat de nicolaetomescu, 2 octombrie 2021, 20:40

Născut pe 2 octombrie 1935, în satul Mana, județul Orhei–România interbelică, unde părinții săi erau învățători[1], s-a refugiat în Transilvania (martie 1944)[2]; în 1949, Paul Goma intra, prin concurs, elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu; în 1952, înaintea ultimului an de liceu, a aflat că fusese exmatriculat din toate școlile din țară[3]; după mai multe încercări, tatăl reușea să-l înscrie a Liceul „Negru Vodă” din Făgăraș…

În 1954, dădea examen de admitere, simultan, la Universitatea București (secția Filologie) și la nou-înființatul Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”[4]; reușea la ambele examene, dar a ales Institutul care, în 1955, era transformat în secție a Facultății de Filologie-Universitatea București… Pe 22 noiembrie 1956, Paul Goma a fost arestat[5]; reținut[6] la „Malmaison” și „Jilava”, primind doi ani de închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică, în martie 1958 a fost trimis, ca sancțiune disciplinară, la penitenciarul Gherla; era liberat din închisoare, în noiembrie anul invocat, dar trimis (cu escortă) –„pentru 36 luni” – cu domiciliu obligatoriu (DO)[7] în satul-nou Lătești, raionul Fetești; liberat înainte de termen, abia în ianuarie 1963, doi ani mai târziu[8], Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deși, legal, avea acest drept – participa la examenul de admitere și reușea la Facultatea de Filologie a Universității București…

În decembrie 1966, a debutat[9] în revista „Luceafărul”; în 1968, apărea în librării volumul de debut Camera de alături / singura carte pe care Paul Goma a reușit să o publice în România înainte de plecarea în exil… Pe 22 august 1968, odată cu invadarea Cehoslovaciei (trupele „Tratatului de la Varșovia”), Paul Goma dorea să facă parte din proiectatele brigăzi patriotice de apărare a României de o posibilă invazie sovietică[10]…

În 1971, Ostinato, roman interzis de cenzura comunistă[11], deschidea calea celor întâmplate, în 1972, la „Târgul de Carte” de la Frankfurt[12]; în 1976, apărea, în traducere franceză, la „Gallimard”, romanul Gherla  (roman autobiografic bazat pe propria experiență în această închisoare)[13]… 

Imediat[14], se năștea ceea ce istoria reține sub numele de „Mișcarea Paul Goma”; fenomenul a trezit reacția autorităților: în 1 aprilie 1977, Paul Goma era arestat[15]; pe 6 mai, Paul Goma era liberat[16]; din 20 noiembrie1977, Paul Goma, soția și fiul lor, părăseau România…

În februarie 1978, Paul Goma a început să scrie Culoarea curcubeului [17]…

Între 1981-1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate[18] împotriva lui Paul Goma… 

secvență de interviu acordat redactorului Anca Mateescu (de la „Radio România Cultural”):

Statul român postdecembrist nu i-a recunoscut meritele, de o manieră oficială, nu a găsit de cuviință să-l decoreze…

Iar „Covid 19″ l-a trimis în „zona disparițiilor comune”[19] …

[1] Tatăl său a construit, împreună cu oamenii din sat, școala care avea într-o latură locuința învățătorilor cu celebrul calidor (coridor, galerie), evocat în romanele autobiografice ale lui Paul Goma…

[2] Părinții săi fiind repartizați învățători în satul Gusu, apoi, de-a lungul anilor, în alte sate din județul Sibiu (copilăria transilvăneană și adolescența lui Paul Goma sunt reflectate în romanele: Arta refugii, Astra, Sabina)…

[3] După ce, în mai 1952, fusese convocat la Securitatea din Sibiu și „reținut” 8 (opt) zile / întrucât vorbise, în clasă, despre partizanii din munți și ținea „un jurnal intim codificat”…

[4] (fosta Școală de Literatură, numită și fabrica de scriitori)…

[5] În 22-23 octombrie 1956 izbucnise „Revoluția” din Ungaria… A fost ridicat de la Universitate, luat pe sus până la Ministerul de Interne și anchetat, aducându-i-se acuzația de tentativă a organizării unei manifestații ostile de solidaritate cu Revoluția din Ungaria… În 1996, Paul Goma a fost decorat de Ungaria, prin ambasadorul său la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluția Maghiară…

[6] Procesul fiind amânat în câteva rânduri… Abia în iunie 1957 i–a fost adusă la cunoștință sentința…

[7] În noiembrie 1961, i-a fost prelungită restricția domiciliară (cu încă 24 de luni); Paul Goma a protestat, în scris, împotriva „prelungirii”…

[8] Ca urmare a „decretului Ceaușescu” (permitea foștilor deținuți politici să-și continue studiile universitare)…

[9] Cu povestirea Când tace toba… 

[10] I-a fost pusă o condiție: să se înscrie în partidul comunist… Paul Goma accepta și era primit împreună cu alți tineri scriitori (Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Paul Schuster, Al. Ivasiuc)…

[11] A apărut la editura germană „Suhrkamp”, apoi la „Gallimard”… Traducerea în italiană, aparținând lui Marco Cugno, a fost oprită prin intervenția Securității la editura „Rizzolli”… Ostinato era lansat la „Târgul de Carte” de la Frankfurt am Main… Prin „Europa liberă”, Paul Goma afla că „delegația R.S.R. la Târgul de Carte, după ce a încercat să împiedece tipărirea cărții, în semn de protest împotriva expunerii, la Târg, a unei cărți calomnioase la adresa socialismului din România, a părăsit Târgul, iar în standul gol al Republicii Socialiste România, editorul a etalat, pentru presă, cartea cu pricina”… În 1974, era publicat, în traducere olandeză, romanul Ostinato, de către editura„ Bruna&Zoon” din Utrecht…

[12] Lansarea celei de-a doua cărți, tradusă în germană, Ușa noastră cea de toate zilele (Die Tür); în 1974, romanul apare și în traducere franceză, la „Gallimard”, cu titlul Elles étaient quatre...

[13] Transmis, în foileton, la  „Europa liberă”, în lectura autorului (aflat în România)…

[14] În ianuarie 1977 era anunțată Charta 77 a cehilor și slovacilor – la care aderau scriitori maghiari și bulgari; în februarie același an, se difuza, la „Europa liberă”, Scrisoarea adresată de Paul Goma, prin Pavel Kohout, Chartei ’77, în care afirmase, printre altele: „Mă declar solidar cu acțiunea voastră. Situaţia voastră este şi a mea; situația Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale – şi a României. Trăim, supraviețuim în același Lagăr, în aceeaşi Biafra (capitală: Moscova).”[…] „Aceeaşi lipsă de drepturi elementare, aceeași batjocorire a omului, aceeaşi neruşinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie, nesiguranţă, teroare.” Redactează apoi în februarie celebra scrisoare adresată Domnului Nicolae Ceaușescu, Palatul Regal, București și Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad (pe care o semnează împreună cu alte șapte persoane, soția lui printre ele) în care protestează față de nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în Constituția RSR. Îl căutau, pentru contrasemnătură, „mulți cetățeni – niciunul scriitor. Primul – de altfel și ultimul: Ion Negoițescu, îl va contacta abia în 3 martie”…

[15] În 3 aprilie 1977, soția și copilul i-au fost scoși din apartamentul situat în „Drumul Taberei” (acolo unde veneau toți cei convinși să adere la protestul lui Paul Goma), mutați cu forța în cartierul „Vitan”; cât timp se afla în închisoare, Paul Goma a fost exclus din „Uniunea Scriitorilor”…

[16] Drept consecință a campaniei internaționale și a protestului PEN Club International (condus de Mario Vargas Llosa)… În octombrie 1977, știind faptul că în „condițiile noi nu mai poate avea vreo legătură cu exteriorul nici cu interiorul”, Paul Goma hotăra să accepte invitația PEN Club de a călători în Occident… Cu pașapoarte turistice, cerea azil politic în capitala Franței…

[17] Publicată anul următor, la „Seuil”, în franceză, cu titlul Le tremblement des hommes (Cutremurul oamenilor) – titlu sugerat de un reportaj al jurnalistului Bernard Guetta (în „Le Nouvel Observateur”): „România, în 1977, a cunoscut două cutremure: unul de pământ, în 4 martie, altul al oamenilor, prin Mișcarea Goma”…

[18] Să reținem „L’Affaire Tanase-Goma” din 1982 (sugestiv este volumul Soldatul câinelui), recunoscute, public, de Ion Iliescu ” (în cel de-al doilea mandat prezidențial) – cu prilejul decorării postului „Europa liberă…

[19] Paul Goma, scriitorul şi oponentul regimului totalitar comunist, a trecut la cele veșnice din noaptea de 24/25 martie 2020 (într-un spital parizian); „În urma unui mesaj primit din Franţa, cu regret şi mare durere anunţ plecarea dintre noi a marelui scriitor şi disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul «La Pitie Salpetriere», în urma constatării infectării cu virusul ucigaş. Conform informaţiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere şi cu sufletul împăcat”, afirma biografa Mariana Sipoş /într-un comunicat („Agerpres”)/; Fiul său, Filip Goma, rugase să nu fie contactat de presa din România; Trupul lui Paul Goma a fost incinerat, iar urna funerară depusă la Paris, în cimitirul „Père Lachaise”…