InfoImobiliar #1 – Dilema apartament în bloc nou vs. apartament în bloc vechi
Publicat de Lucian Bălănuţă, 25 februarie 2019, 06:10 / actualizat: 25 februarie 2019, 8:15
Dilemele din jurul achiziționării unui apartament sunt numeroase și adesea necesită timp îndelungat de gândire. Una dintre acestea este următoarea: să cumpăr un apartament într-un bloc vechi sau să consult ofertele noilor proiecte rezidențiale? Printre criteriile determinante regăsim designul, confortul și siguranța.
Ultimul dintre acestea este adesea desconsiderat. În funcție de numărul de seisme prin care a trecut, o clădire veche începe să își piardă din capacitatea portantă. 1977, 1986 și 1990 sunt reperele celor mai importante cutremure din România, iar astfel, anul de execuţie al imobilului ar trebui să capete o importanță sporită.
O construcție nouă nu înseamnă că dilema siguranței este rezolvată. Pentru a evita orice îndoială, potenţialul cumpărător are la îndemână posibilitatea de a solicita de la vânzător cartea tehnică a construcţiei, pe care să o consulte alături de un specialist.
În schimb, designul și confortul au, la rândul lor, o serie de aspecte demne de luat în seamnă, după cum afirmă Mălin Sofroni, managerul unei agenții imobiliare din municipiul Iași:
[quote align=”center” color=”#999999″]Clienții care cumpără în blocuri noi, să fie atenție la dezvoltatori. Sunt anumiți dezvoltatori care nu au toate autorizațiile bine puse la punct sau unii care au vândut apartamente și nu au mai avut putere financiară să finiseze construcția și atunci oamenii au rămas în aer. Oamenii au fost puțin dezamăgiți de aceste apartamente de tip open-space și încep să se întrepte spre apartamente decomandate în care bucătăria este închisă și fumul de la mâncare sau mirosul mâncării rămâne acolo închis. Aș pune un plus la instalațiile sanitare în blocurile noi pentru că acestea nu sunt uzate, pun materiale, pun țevi de cea mai bună calitate, pe când într-un bloc vechi mergem mai mult pe încrederea pe care o transmite proprietarul. Aceste detalii tehnice pe care de multe ori, la un bloc vechi, nu avem cum să le știm, nici la un bloc cum să le știm în proporție de 100%, dar, în schimb, șansele sunt mult mai ridicate ca instalațiile, de exemplu, să fie mai bune într-un bloc nou.[/quote]
Potrivit specialiștilor, alegerea finisajelor, a intalațiilor și a centralei termice înclină balanța, în ultima vreme, spre apartamentele noi. O centrală prietenoasă cu mediul, spre exemplu, se traduce și prin costuri scăzute la facturi. În rubrica miercuri vom detalia acest aspect.
Ascultă rubrica:
În perioada 25 februarie – 31 martie 2019, în zilele de luni, miercuri, vineri începând cu ora 8:15 și duminică de la 10:15, Radio Iași și Kazan te invită să asculți rubrica InfoImobiliar. Pentru a participa la concursul cu întrebări din rubrica zilei, fii prompt și sună la 0232 258 900 sau 0232 259 900, răspunde corect la întrebarea prezentatorului, iar Kazan te premiază cu vouchere pentru a cumpăra produse Kazan pentru casa ta. Kazan îți oferă soluții complete în instalații. Intră în showroom-ul Kazan din Iași, bd. Metalurgiei, nr. 8, și descoperă ofertele la gama completă de centrale termice.