Ascultă Radio România Iași Live

Radio România, la a 96-a aniversare

Radio România sărbătorește, vineri, 96 de ani de existență neîntreruptă.

Radio România, la a 96-a aniversare

Publicat de Andreea Drilea, 1 noiembrie 2024, 08:48

La 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti“, rostit de președintele de atunci al instituției, fizicianul Dragomir Hurmuzescu.

Radio România sărbătorește, vineri, 1 noiembrie 2024, 96 de ani de existență neîntreruptă.

La 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti“, rostit de președintele de atunci al instituției, fizicianul Dragomir Hurmuzescu.

Programul primei emisiuni, care a avut loc într-o zi de joi, s-a desfăşurat în intervalul orar 17:00-24:00, amintește radio-arhive.ro.

În cadrul programului de inaugurare a postului public de radio, din 1 noiembrie 1928, Horia Furtună a recitat poezia “Suflet nou”.

A urmat un program muzical, ştiri de presă, s-au recitat versuri, a fost transmis un buletin meteorologic, precum şi ştiri sportive. În zilele următoare, emisiuni asemănătoare au fost transmise între orele 17.00 – 19.00 şi 20.30 – 24.00, programul îmbogăţindu-se cu noi rubrici.

Radiofonia românească a debutat în 1908 la Constanţa, prin instalarea unui post de radiotelegrafie, ce aparţinea Serviciului Maritim Român. În 1909, Marina Militară a instalat trei posturi la Călăraşi, Giurgiu şi Cernavodă.

În 1921, dintr-o initiaţivă guvernamentală, s-a înfiinţat o reţea de posturi radiotelegrafice care acoperea teritoriul ţării.

Între 1925 – 1928, un grup de radioamatori al cărui iniţiator a fost Dragomir Hurmuzescu (1865 – 1954) au militat pentru înfiinţarea postului naţional de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârşitul anului 1924, Asociaţia Prietenii Radiofoniei, în cadrul Institutului Electrotehnic, înfiinţat tot de el.

La sfârşitul anului 1927, s-au pus bazele legale ale constituirii primei societăţi naţionale de radio din România, cu capital majoritar de stat. Atunci, Consiliul de Miniştri a declarat constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România (art. 2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927 al Consiliului de Miniştri).

Societatea a fost înregistrată oficial la tribunal în martie 1928, după ce în ianuarie, acelaşi an, a avut loc prima Adunare generală a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică.

La 18 decembrie 1928, are loc prima transmisiune umoristică. În acelaşi an a fost înfiinţată şi Orchestra Naţională Radio, primul ansamblu simfonic al Radiodifuziunii Române. Un an mai târziu, a fost transmisă la radio prima emisiune pentru cei mici, „Ora copiilor“.

Pe 23 ianuarie 1929, are loc prima transmisiune de teatru cu poemul liric „O toamnă”, de Alfred Moşoiu. Un an mai târziu, în 1930 debutează „Universitatea Radio“. Aceasta conţinea conferinţe ţinute de prestigioase personalităţi ale intelectualităţii româneşti, din perioada interbelică, precum şi emisiunile „Ora sătenilor“ şi „Ora şcolarilor“.

În 1933, pe iunie, are loc prima transmisie a unui meci de fotbal internaţional: România-Iugoslavia, iar pe 4 aprilie 1936, Societatea de Difuziune Radiotelefonică devine Societatea Română de Radiodifuziune (SRR).

Totodată, pe 20 februarie 1937, se lansează la radio celebra cântăreaţă de muzică populară, Maria Tănase.

Doi ani mai târziu, tot în februarie a fost lansată o emisiune românească pentru America. Totodată, în 1940 a fost înfiinţat Corul Radio, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru.

Pe 23 august 1944, se difuzează mesajul regelui către ţară şi proclamaţia guvernului, iar o zi mai târziu, sediul Societăţii Române de Radiodifuziune este distrus de un bombardament german.

Corul de Copii a fost înfiinţat în 1945, iar Big Band Radio şi Orchestra Populară Radio au fost create în 1949. Doi ani mai târziu, pe 10 noiembrie, apare revista de programe a Radiodifuziunii.

În 1954, încep să apară, treptat, studiourile regionale: pe 15 martie se inaugurează Radio Cluj, iar pe 6 iunie – Radio Craiova. Un an mai târziu, pe 5 mai 1955, se inaugurează Radio Timişoara, iar pe 10 decembrie 1956 se redeschide Radio Iaşi. La data de 2 martie 1958 apare şi Radio Târgu Mureş.

În 1956 apare Televiziunea Română, cu care SRR fuzionează, formând împreună instituţia Radioteleviziunea Română, iar Sala de concerte „Mihail Jora” este inaugurată în anul 1961.

În anul 1967, pe litoral începe să emită Radio Vacanţa, în timp ce, pe 21 ianuarie 1990 a fost inaugurată şi staţia locală Radio Constanţa. În 1992 începe să emită Antena Satelor, singurul post din Europa dedicat exclusiv mediului rural.

După 6 ani se înfiinţează Editura „Casa Radio“, unica pe piaţa de carte din România. În 2008, la aniversarea a 8 decenii de Radio România, pe 28 octombrie, BNR lansează moneda aniversară Radio România. Este confecţionată din argint şi cântăreşte 31 de grame.

Radioul public şi-a asumat, din anul 1928, o misiune importantă şi, în cei 94 de ani de existenţă neîntreruptă, a transmis toate evenimentele semnificative din istoria României. La postul public de radio, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 23 august 1944, a fost făcut anunţul că România s-a alăturat Aliaţilor. Vocile Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989 au fost auzite în toată ţara şi graţie Radioului public.

Ca recunoaştere a rolului determinant al Radioului în istoria României, Parlamentul României a adoptat, la 24 decembrie 2019, Legea nr. 255/2019 privind instituirea zilei de 1 noiembrie ca Zi Naţională a Radioului.

Etichete:
„Sunt tânăr, mă implic!” – tinerii din Iași transformă muzica în implicare civică
Evenimente miercuri, 10 decembrie 2025, 12:12

„Sunt tânăr, mă implic!” – tinerii din Iași transformă muzica în implicare civică

Proiectul „Sunt tânăr, mă implic!”, derulat în municipiul Iași, continuă să aducă în prim-plan potențialul creativ și implicarea...

„Sunt tânăr, mă implic!” – tinerii din Iași transformă muzica în implicare civică
„Crăciun în pași de dans” la Iași
Evenimente miercuri, 10 decembrie 2025, 12:05

„Crăciun în pași de dans” la Iași

Anul acesta, scena se umple din nou de lumină și pasiune la „Crăciun în pași de dans”, în colaborare cu Rada Gym Dance și Palatul Copiilor...

„Crăciun în pași de dans” la Iași
Iași Philharmonia Orchestra prezintă Concertul de Anul Nou dedicat celor 180 de ani de la nașterea compozitorului Ion Ivanovici – un eveniment unic în lume
Evenimente marți, 9 decembrie 2025, 10:17

Iași Philharmonia Orchestra prezintă Concertul de Anul Nou dedicat celor 180 de ani de la nașterea compozitorului Ion Ivanovici – un eveniment unic în lume

Iași Philharmonia Orchestra anunță Concertul de Anul Nou – ediția 2025 –, un eveniment cu totul special, dedicat aniversării a 180 de ani de...

Iași Philharmonia Orchestra prezintă Concertul de Anul Nou dedicat celor 180 de ani de la nașterea compozitorului Ion Ivanovici – un eveniment unic în lume
PIESE DE EXCEPȚIE DIN COLECȚIILE MUZEULUI DE ISTORIE A MOLDOVEI „Un cadru de film medieval: Cahla de sobă cu scenă de bestiar”
Evenimente vineri, 5 decembrie 2025, 11:30

PIESE DE EXCEPȚIE DIN COLECȚIILE MUZEULUI DE ISTORIE A MOLDOVEI „Un cadru de film medieval: Cahla de sobă cu scenă de bestiar”

O ultimă micro-expoziție a acestui an din seria „Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei” va fi accesibilă...

PIESE DE EXCEPȚIE DIN COLECȚIILE MUZEULUI DE ISTORIE A MOLDOVEI „Un cadru de film medieval: Cahla de sobă cu scenă de bestiar”
Evenimente joi, 4 decembrie 2025, 12:07

Inaugurarea casei de bilete la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească, Iași

Vineri, 5 decembrie 2025, de la ora 11:00, Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească din Iași inaugurează oficial noua sa...

Inaugurarea casei de bilete la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească, Iași
Evenimente joi, 4 decembrie 2025, 11:32

Seară Culturală Poloneză la Palatul Culturii din Iași

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea...

Seară Culturală Poloneză la Palatul Culturii din Iași
Evenimente miercuri, 3 decembrie 2025, 10:02

Expoziție de pictură, grafică și sculptură, ȘOAPTE DIN COSMOGONIA SPIRITULUI, Liviu ȘOPTELEA și Cosmin-Mihai IAȚEȘEN

Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte George Enescu Iași anunță...

Expoziție de pictură, grafică și sculptură, ȘOAPTE DIN COSMOGONIA SPIRITULUI, Liviu ȘOPTELEA și Cosmin-Mihai IAȚEȘEN
Evenimente miercuri, 3 decembrie 2025, 09:26

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 05, 11 și 12 decembrie!

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 05, 11 și 12 decembrie! VINERI, 05 decembrie 2025, ora 19:00 – Casa de Cultură...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 05, 11 și 12 decembrie!