Risc însemnat de avalanşă în Munţii Făgăraş, Bucegi şi Ceahlău

Este risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri, în Munţii Făgăraş, Bucegi şi Ceahlău, avertizează meterologii, care menţionează că în ultimele zile s-au semnalat mai multe curgeri şi avalanşe de suprafaţă în diferite masive.
Stratul de zăpadă a crescut în toate masivele montane, mai accentuat în Carpaţii Orientali şi estul celor Meridionali, unde depăşeşte local 40-60 cm. În zonele adăpostite se întâlnesc depozite mari de zăpadă, de până la unu-doi metri.
Potrivit sursei citate, cel mai mare strat de zăpadă măsurat de meteorologi este în Carpaţii Orientali, de 75 centimetri – la Vf. Lăcăuţi, urmat de cel din Carpaţii Meridionali, de 60 centimetri – la Bâlea-Lac, în Munţii Făgăraş.
(RADOR/FOTO radioiasi.ro)