Salina Cacica și „Sanctuarul Marian”… Două atracții, două abordări
Publicat de nicolaetomescu, 25 octombrie 2018, 22:32
Situată la poalele estice ale Obcinei Mari, în comuna cu același nume, Salina Cacica iese în evidență prin galeriile săpate manual[1], prin faptul că purta (încă mai poartă) turiștii până la o adâncime de 44 m și dincolo de ea…
Precum cele mai multe zăcăminte de la noi din țară, cel din Cacica aparține[2] miocenului inferior[3]. Cercetările arheologice dezvăluie faptul că în zona Cacicăi a existat una dintre cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură din Europa; aceasta se producea prin fierbere[4]. Mai târziu, Curtea imperială de la Viena[5] a inițiat măsuri cu privire la exploatarea sării[6]. După 1918, s-a ajuns ca sarea extrasă din alte părți ale României Mari să aibă un cost de producție mai redus. Din 1956, s-a început exploatarea sării prin sonde amplasate în subteran; măcar se utiliza metoda dizolvării cinetice în trepte mici[7]; post-comuniștii au umplut salina cu miros de brânză…
La capătul celor 192 de trepte din lemn /în care a pătruns saramura și le-a mineralizat[8]/ se înfățișează capela „Sfânta Varvara”[9] (altarul, amvonul, icoanele, candelabru, balconul pentru cor)[10]. Galeria dispune de lărgime, la o adâncime de 35 de metri. Pereții primesc basoreliefuri sculptate în sare[11], toate având tematică religioasă. În zona dreaptă a Capelei Ortodoxe este o Icoană a Sfântului Daniil Sihastrul.Sala de dans[12] a fost denumită după primul director general[13] al Regiei Monopolilor Statului. Lacul Sărat (de dimensiunea unei gropi impunătoare) a fost săpat la o adâncime de 35 de metri, fiind unul artificial[14]. Salina Cacica mai găzduiește ceea ce mi s-a părut a fi un simulacru de muzeu și o sală cu un ecou având 8 reveniri…
Se tot afirmă că aerosolii au efecte terapeutice și că „transformă Salina Cacica într-un punct turistic demn de a fi introdus în itinerariul de vacanță”; din păcate, mirosul înțepător de motorină te urmărește la fiecare pas[15], anulând efectul prezumat al sării asupra sistemului respirator…
[1] Munca minerilor a dus, fie și involuntar, la veritabile lucrări de artă: galerii imense, tavane boltite, scări tăiate în masivul de sare…
[2] Administrativ, ca efect al centralismului triumfător într-o Românie pretins democratică, aparține Societății Naționale a Sării, cel mai mare producător de sare alimentară, de sodă și de clor/țara noastră se află între primii zece producători de sare…
[3] O perioadă care a început cu peste 23 de milioane de ani în urmă și s-a terminat, cu aproximație, acum 5,33 milioane de ani… Din punct de vedere geologic, se localizează „între avanfosa pericarpatică și platforma moldovenească”… Zăcământul de la Cacica s-a format „prin depunere în sistem lagunar-evaporitic”…
[4] Locuitorii obișnuiau să ridice ruguri cu patru laturi din lemn, sub care aprindeau focul; după ce flacăra creștea, luau apă din izvor și o lăsau să picure în grămada ce ardea; odată răcit lemnul, sarea era extrasă prin lovire și împachetată în saci; chiar dacă nu există dovezi în acest sens, se speculează că respectiva modalitate de obținere a fost folosită de locuitorii din zona Cacica încă din Evul Mediu… Există (și astăzi) izvoare sărate…
[5] În 1775, Bucovina a intrat în componența Imperiului Habsburgic…
[6] Astfel, în 1783 a început prospectarea izvoarelor sărate; au fost analizate poziționarea, gradul de salinitate și, în funcție de elementele menționate, s-a urmărit ca prin forări și galerii construite să fie descoperit un zăcământ de sare gemă. Prima prospectare, la Slatina Dealul (în apropiere de Solca), s-a realizat după un an; în 1785, s-a construit /la izvorul din Pârtești/ un cazan de evaporare; începuse extracția de sare pentru comercializare…
[7] Impresionează amintirea legată de transportul sării; acesta s-a realizat cu burduf din piele de bivol – pentru cea gemă, cu burduf din piele de căprioară – pentru saramura din infiltrații; mai târziu, puțul a fost amenajat cu pompă de extracție, acționată cu aburi; sarea a început să fie transportată cu ajutorul vagoneților, iar saramura cu ajutorul pompelor…
[8] Treptele din lemn de brad vechi, peste care au trecut mai mult de două veacuri, s-au mineralizat, în timp, de saramură/care a pătruns în compoziția acestora…
[9] Săpată la 21 de metri adâncime /conform dorinței lui Jakub Bogdaniwich – care a vrut ca muncitorii creștini de confesiune romano-catolică să poată merge la biserică înainte și după încheierea programului de muncă/, este apărată de Sfânta Varvara, cunoscută ca fiind protectoarea minerilor…
[10] Amvonul și altarul sunt sculptate în sare; o lungime de 25 de metri, înălțimea de 7 metri, lățimea de 9 metri, țin de o evidență numerică; esențial era că la liturghie participau minerii catolici, greco-catolici și cei ortodocși; în fiecare an, pe 4 decembrie, de Sfânta Varvara, preoții celor trei confesiuni oficiază o slujbă specială, la care participă toți enoriașii…
[11] Acestea au fost realizate de tinerii sculptori originari din zonă; au fost inspirate din basoreliefurile Salinei Wielizcka (lângă Cracovia)…
[12] Sala se găsește la 37 de metri adâncime și dispune de 3 balcoane; în trecut, aici se desfășurau baluri, spectacole, întâlniri festive; considerată a fi cel mai popular loc de distracție (printre locuitorii comunei), sala are lungimea de 24 metri, o lățime de 12 metri și o înălțime de 12 metri…
[13] Numele lui, Agripa Popescu, este inscripționat în sare…
[14] 10 metri lungime și 6 m lățime sunt îngrădiți de balustradă; cristalele de sare s-au depus pe pereți…
[15] Chiar dacă, în 2003, guvernul a subvenționat un program de ecologizare a minei…
Şi nepăsarea are hotarele ei…
*
Prin 1780, fusese descoperit zăcământul de sare din Cacica; în 1791, s-a deschis salina, astfel încât a apărut solicitarea pentru muncitori şi specialiști[1] din diferite provincii ale Imperiului Habsburgic; veniţi la muncă şi stabiliţi apoi în Cacica, oamenii despre care fac vorbire erau asistaţi, spiritual, de preoţii din Parohia Gura Humorului; fără lăcaş de cult propriu, capela cu hramul „Sfânta Varvara” a părut o binecuvântare săpată în masivul de sare. În anul 1810, înălțarea primei biserici (pe locul unde se află actuala zidire) consacra existența Parohiei Romano-Catolice din Cacica. În jurul anului 1900, ajuns la conducerea Episcopiei de Lemberg (Lvov), episcopul Iosif Weber[2] a oferit altă deschidere localităţii şi pelerinajelor; cel invocat a dispus, îndrumat şi sprijinit ridicarea actualei biserici[3], începută în anul 1903 şi sfinţită solemn la 16 octombrie 1904[4]. Din 1904, s-a hotărât celebrarea şi participarea oficială la hramul şi pelerinajul zilei de 15 august[5]. În 1996, biserica parohială din Cacica a fost declarată „sanctuar diecezan”; la 15 august 1997, sanctuarul din Cacica a fost declarat şi recunoscut drept „sanctuar naţional”; în anul jubiliar 2000, sanctuarul a primit titlul de „basilica minor”[6]…
[1] (cei mai mulţi, creștini de confesiune romano-catolică)…
[2] Călugăr lazarist de lângă Suceviţa…
[3] Noua biserică a fost construită după un proiect originar din Polonia; în stil neo-gotic/în crucieră, din piatră cioplită şi cărămidă roşie presată, are 40 m lungime, 23 m lăţime, 14 m înălţimea interioară, 50 m înălţimea turnului, un adevărat monument de arhitectură… Fascinează „Grota Lourdes”, o reprezentare a grotei din vestita localitate franceză; construită în anul 1936, din piatră brută, are 12 m lungime, 5 m lăţime, 5 m înălţime, fiind încadrată de o galerie de 60 m lungime în formă de semicerc, susţinută de 20 de coloane din beton, ca spaţiu acoperit pentru pelerini…
[4] De faţă fiind şi Iósef Bilczewski, arhiepiscopul de Cracovia…
[5] Astfel, a triumfat cultul icoanei miraculoase a Maicii Domnului de la Cacica şi pelerinajul din solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, uimind numărul pelerinilor din România şi din străinătate… Radio Iași a transmis, în perioada 2007-2011, de sărbătoarea Maicii Domnului – ocrotitoarea diecezei, patroana catedralei din Cacica şi inima sanctuarului -, dând curs invitaţiei Bisericii Romano-Catolice, a Episcopului Petru Gherghel…
[6] Titlu acordat de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea – prin „Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor”…
