Ștefan Luchian (1 februarie 1868-28 iunie 1916)
Publicat de nicolaetomescu, 27 iunie 2020, 21:13
Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, în Ștefănești – fost sat (astăzi, „oraș”) din județul Botoșani…
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=HFtuqQWCcYA[/youtube]
Își dezvăluie vocația, încă din copilărie, rezistând – cu încăpățânare – eforturilor mamei sale de a-l îndruma către școala militară. După ce familia se mută la București, se înscrie la clasa de pictură a „Școlii Naționale de Arte Frumoase”, pe care o absolvă în 1889 (Nicolae Grigorescu i-a fost maestru nedisputat al perioadei de formare). În München, studiază două semestre la „Academia de Arte Frumoase”. Pleacă (1891) în capitala Franței, unde studiază la „Academia Julian” și cunoaște, în muzee și expoziții, viața artistică pariziană, aflată pe atunci în plină efervescență impresionistă…
Cu o avere moştenită de la părinţi şi un talent prodigios, viitorul părea că se aşterne, alene, în faţa lui Ştefan Luchian. În 1900, participă – cu două pasteluri – la „Expoziția Universală” din Paris. În același an, apar primele simptome ale afecțiunii la măduva spinării, maladie cunoscută sub numele de scleroză multiplă…
Din 1909 până la sfârșitul vieții, țintuit în fotoliu, redă peisajul românesc în opere-miracol: simplitate, finețe, sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, coloritul strălucit și delicat. Pastelul, alăturat tehnicii uleiului pentru peisaj și pentru natura moartă cu flori, ajunge la o măiestrie neegalată în fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor; „florile” lui au intensitatea dramatică a sentimentului, lumina interioară, simplitatea gravă care fac din ele – pare îndestulător să menționăm Anemonele – adevărate capodopere…
Ștefan Luchian a plecat în veșnicie din 28 iunie 1916…
Rămane opera, imposibil de mistuit, flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru artă…
*
Chiar dacă Ștefan Luchian nu a călcat vreodată în casa de pe strada Victoriei din Botoșani, construcția poate purta titlul de casă memorială. Dovadă a măiestriei artiștilor, a unei interperetări distincte a stilului brâncovenesc, merită să fie inclusă în patrimoniul cultural.
