(VIDEO) Sărbători Fericite !
Publicat de nicolaetomescu, 24 decembrie 2018, 09:25
Lumina sfântă venită în Ajun să aducă în suflete Crăciunul veşnic! Sărbători, așa cum le doriți, alături de cei dragi!
Mesajul meu asigură și continuitatea cu postări de dată recentă… De această dată, despre două mănăstiri din Bucovina…
(„film-reportaj” realizat de Nicolae Tomescu)
*
Voievozii obişnuiau să numească, în hrisoave, „sfânta noastră rugă” – mănăstirile pe care le ctitoreau, le ocroteau şi cărora le făceau danii; iată cum se revelează conştiinţa creştină a celor care conduceau ţara, deopotrivă rolul important pe care îl dețineau, în epocă, mănăstirile (mă refer la educaţia pe fundamentul valorilor propovăduite de Biserică)…
(„film-reportaj” realizat de Nicolae Tomescu)
*
Tradiţional, tradiţionalism, tradiţionalist – într-o epocă a disperării, cu lipsa ei de speranţă, plictiseala fatală sau răutatea patologică… Desigur, mă interesează și obiceiurile, rânduielile, datinile, felul de a gândi, de a acţiona sau de a crea – preluat de la înaintaşi…
(„film-reportaj”, autor Nicolae Tomescu)
*
Avem amintiri nu numai despre obiectele populare (pe care le admirăm în muzee), dar și despre poveşti, frumuseţea altor vremuri, cântece… Spre exemplu, colindele reprezintă o „carte vie” din care citește Ştefan Hruşcă; selecțiunile dintr-un concert, mai vechi/susținut la Iași – pentru care obținusem permisiunea să filmez/, se adresează valorilor…
„Crăciun cât mai luminos, vis de iarnă călduros, linişte lângă cei dragi, veste bună dinspre magi!”
(sursa: canal YouTube „Nicolae Tomescu Management”)