Program de internship la Guvern
Publicat de , 15 februarie 2016, 16:16
150 de stagiari vor fi recrutaţi la Palatul Victoria, în ministere şi în alte instituţii care vor participa la programul oficial de internship al Guvernului care se va derula în perioada 22 iulie – 22 septembrie.
Potrivit site-ului Executivului, obiectivul programului este de a-i implica pe tinerii performanţi în activităţile Guvernului, astfel încât aceştia să dobândească experienţă şi cunoştinţe practice în cadrul administraţiei centrale. De asemenea, se urmăreşte cultivarea spiritului civic al tinerilor cu potenţial, astfel încât ei să se desăvârşească profesional în România.
‘De cealaltă parte, beneficiul administraţiei ca urmare a organizării acestui program derivă din inovaţia şi energia tinerilor, elemente ce au potenţialul de a îmbunătăţi eficienţa activităţii administraţiei’, se mai arată în prezentarea programului făcute pe site-ul Guvernului.
Ediţia din 2016 a programului este prima în care stagiarii vor fi remuneraţi, suma pe care o vor primi fiind de 1.000 de lei lunar, ‘aceasta fiind alocată pe baza prezenţei şi implicării active în cadrul programului’.
Programul este destinat studenţilor şi tinerilor absolvenţi români cu vârsta de maximum 25 de ani. Ca şi condiţii generale, candidaţii trebuie să cunoască o limba străină de circulaţie internaţională şi să aibă cunoştinţe minime din zona tehnologiei informaţiei.
Programul se lansează oficial pe 15 februarie, iar pe 15 mai se încheie perioada de înscriere. Candidaţii vor fi evaluaţi în intervalul 16 – 22 mai.
(Agerpres/FOTO arhiva tbs.ubbcluj.ro)