Ascultă Radio România Iași Live

Proiect de reducere a mii de posturi din educaţie, trimis sindicatelor fără avizul ministrului

Publicat de andreeadaraban, 13 februarie 2015, 13:48

Un proiect de ordin care prevede reducerea a 4.000-5.000 de posturi din învăţământul preuniversitar a fost trimis sindicatelor fără acordul ministrului şi fără că acesta să cunoască prevederile, Sorin Cîmpeanu spunând că documentul a fost retras imediat ce a aflat de el.

Sindicatele din educaţie au primit un proiect de ordin privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare la catedră, a structurilor funcţionale pentru personalul de conducere şi a criteriilor de stabilire a indemnizaţiilor de conducere specifice din inspectoratele şcolare, din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, din unităţile de învăţământ special şi din unităţile conexe, documentul vizând reducerea cu 4.000 – 5.000 a posturilor din învăţământul preuniversitar.

Proiectul de act normativ transmis sindicatelor de către Direcţia salarizare din Ministerul Educaţiei ar fi fost elaborat la sfârşitul anului 2013 şi, deşi numele ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, apare pe document, acesta susţine că nu cunoştea prevederile şi nici nu i s-a cerut acordul pentru ca acesta să fie transmis.

„Documentul a fost lansat fără acordul meu şi, mai cu seamă, fără să cunosc prevederile documentului. Nemulţumirile privind conţinutul acestui ordin sunt majore şi documentul a fost deja retras”, a declarat, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a primit în urmă cu două zile proiectul de ordin şi că unele prevederi, cum ar fi faptul că directorii grădiniţelor cu program prelungit şi cu personalitate juridică trebuie să efectueze integral norma didactică sau că directorii şcolilor cu mai puţin de 300 de elevi ar trebui să predea la clasă normă întreagă, sunt inacceptabile pentru sistem.

„Proiectul este mai vechi, de prin 2013, şi acum ni l-au dat, dar sunt lucruri pe care nu le putem accepta. Am discutat cu domnul ministru şi mi-a spus că numele apare pe proiect, dar că nu a fost informat. În plus, ne-a transmis că nu este de acord. Totuşi, noi am solicitat în scris ca discutarea acestui proiect să fie amânată, pentru că acum este mai urgent să vedem modificări la Legea educaţiei şi la Legea salarizării. Abia apoi putem discuta un asemenea proiect, dar nu în parametrii aceştia, pentru că ar fi consecinţe inacceptabile pentru sistem. Sunt multe şcoli care au sub 300 de elevi şi care funcţionează în rural şi în zone izolate, având mai multe structuri. Dacă băgăm directorii la clasă, ori nu au timp de ore, ori nu mai au cum să meargă la toate şcolile. Nu se poate aplica aşa ceva”, a spus liderul sindical.

Hancescu a subliniat însă că „trebuie făcută puţină ordine”, admiţând că sunt câteva lucruri în neregulă pentru care trebuie găsite soluţii echilibrate.

Preşedintele FSLI a mai spus că o consecinţă a aplicării actualului proiect de ordin ar fi inclusiv faptul că s-ar pierde personal auxiliar şi unele şcoli ar putea rămâne fără bibliotecar.

„Vrem un calcul corect, plecând de la nevoile sistemului, nu să se stabilească un buget şi să ni se spună că trebuie să ne încadrăm”, a mai spus Hancescu.

Proiectul de ordin mai prevede şi pierderea unor indemnizaţii de conducere în şcolile care au peste 20 de clase. (Mediafax.ro/ FOTO transilvaniareporter.ro)

 

Etichete:
Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional luni, 24 februarie 2025, 19:41

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online