Ascultă Radio România Iași Live

Proiectul de lege privind pensiile parlamentarilor a fost adoptat

Publicat de gabrielarotaru, 15 decembrie 2015, 11:45

Plenul reunit al legislativului a adoptat proiectul de lege privind pensiile parlamentarilor, care fusese trimis la reexaminare în vară de preşedintele Klaus Iohannis.

Perioada minimă obligatorie pentru ca un senator sau deputat să beneficieze de indemnizaţie pentru limită de vârstă este un mandat de parlamentar. Decizia aparţine plenului reunit din această dimineaţă şi a trecut cu 287 de voturi pentru, cinci abţineri şi un vot împotrivă.

Grupurile PNL nu au participat la acest vot, deputatul liberal Eugen Nicolaescu declarând că prin acest gest, PNL doreşte să se delimiteze de lege.

Potrivit documentului, indemnizaţia se acordă în limita a trei mandate şi de ea nu beneficiază parlamentarii condamnaţi definitiv în justiţie.

Totodată, plenul reunit a păstrat în forma iniţială legea care permite asigurarea drepturilor băneşti pentru transportul în teritoriu al parlamentarilor pe baza unei decizii a conducerii celor două camere.

Parlamentul a respins astfel cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a acestei legi, pe motiv că suma prevăzută în document nu asigură transparenţă şi predictibilitate.

La această oră, senatorii şi deputaţii dezbat şi votează în ritm alert bugetele principalilor ordonatori de credite. Până acum au fost adoptate, printre altele, bugetele SRI, SPP, Administraţiei Prezidenţiale, Curţii de Conturi, MApN şi SRR, fără amendamente, în forma prevăzută de guvern. Dezbaterile continuă. (rador/ FOTO evz.ro)

Etichete:
Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional luni, 24 februarie 2025, 19:41

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online