Alertă de West Nile într-un cartier din Focșani
Publicat de Lucian Bălănuţă, 1 septembrie 2014, 11:13
Alertă de West Nile într-un cartier din Focșani. Oamenii nu mai au voie să doneze sânge, după ce o persoană a fost diagnosticată cu această infecție tropicală.
Restricţia impusă de Centrul de Transfuzii Vrancea este valabilă până la data de 1 noiembrie. Bărbatul de 32 de ani, care a fost înțepat de un ţânţar purtător al virusului, este, în prezent, internat în spital.
Bărbatul a contractat virusul în timp ce se afla în concediu, la Mamaia. Când s-a întors, a început să aibă febră, dureri de cap, vărsături şi dureri articulare.
El a ajuns la Spitalul Sf. Pantelimon din Focşani, unde a fost diagnosticat cu meningită West Nile. Ulterior pacientul a fost transferat la Bucureşti.
Meningita West Nile este o boală infecţioasă gravă cauzată de pătrunderea virusului în zona meningelui, membrană care acoperă creierul. (Radio Iaşi/ FOTO nasnbc.com)