Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată în localităţile Zemeş şi Solonţ din judeţul Bacău
Publicat de gabrielarotaru, 3 august 2017, 14:07 / actualizat: 3 august 2017, 19:28
În vederea efectuării unor lucrări de reparaţii la sistemul de alimentare cu gaze naturale aflat în administrarea OMV Petrom, compania noastră este nevoită să sisteze temporar distribuţia gazelor naturale, vineri 4 august, către consumatorii din localităţile Zemeş şi Solonţ, din jud. Bacău, începând cu ora 08.00
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.
Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:
• 0800.800.928
(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
sau
• 0265.200.928
(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). (Radio Iaşi/ Comunicat de presa al Delgaz Grid – Departament Comunicare Corporatistă/ FOTO adevarul.ro)