Ascultă Radio România Iași Live

ANM: Vreme frumoasă şi precipitaţii în general slabe cantitativ, în următoarele două săptămâni

ANM: Vreme frumoasă şi precipitaţii în general slabe cantitativ, în următoarele două săptămâni

Publicat de , 13 ianuarie 2020, 13:35

Regimul termic va rămâne destul de ridicat pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce ar putea ajunge chiar şi la 10 grade Celsius în unele regiuni, în timp ce precipitaţiile vor fi slabe cantitativ şi vor avea o probabilitate mai mare de apariţie după data de 21 ianuarie, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 13 – 26 ianuarie, publicată luni.

În zona Banatului, media regională a maximelor termice va fi în creştere de la 5 grade pe 13 ianuarie, la 10 grade pe 15 ianuarie. În intervalul 16-18 ianuarie, această medie va marca o scădere, iar ulterior, până pe 26 ianuarie, se va menţine apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (2 – 4 grade). Temperaturile minime, negative de-a lungul celor două săptămâni, se vor situa, în medie, între -4 şi -2 grade, uşor mai scăzute, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie. Regimul pluviometric va fi deficitar mai ales în prima săptămână, apoi în unele zile vor fi posibile precipitaţii în general slabe, cu o probabilitate mai ridicată de apariţie în intervalul 21-24 ianuarie.

Pentru zona Crişanei, prognoza arată că, la începutul intervalului, media regională a maximelor termice va fi de 4 grade, iar până pe 15 ianuarie se estimează o creştere a acesteia spre nouă grade. Ulterior, media temperaturilor maxime va marca o scădere treptată astfel încât în perioada 18-26 ianuarie va deveni apropiată de valorile obişnuite (1 – 3 grade) pentru a doua parte a lunii ianuarie în această regiune. Temperaturile minime, negative de-a lungul celor două săptămâni, se vor situa, în medie, între -4 şi -2 grade, uşor mai scăzute, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie. Precipitaţiile vor fi deficitare mai ales în prima săptămână, după care în unele zile vor putea apărea, cu o probabilitate mai ridicată după data de 21 ianuarie.

În Transilvania, media regională a maximelor termice va fi în creştere de la 3 grade pe 13 ianuarie, la 6 grade pe 16 ianuarie. În intervalul 17-19 ianuarie, această medie va marca o scădere, iar ulterior, până pe 26 ianuarie se va menţine apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (0 – 2 grade). Temperaturile minime, negative de-a lungul celor două săptămâni, se vor situa, în medie, între -7 şi -4 grade, uşor mai scăzute, spre -9 grade, în intervalul 24-26 ianuarie. Meteorologii estimează că regimul pluviometric va fi deficitar mai ales în prima săptămână, apoi în unele zile vor fi posibile precipitaţii în general slabe, cu o probabilitate mai ridicată de apariţie în intervalul 21-24 ianuarie.

În Maramureş, în intervalul 13-16 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la 3 la 7 grade, fiiind mai ridicată decât în mod normal în această perioadă din an. În intervalul 17-19 ianuarie, această medie va marca o scădere, iar ulterior, până pe 26 ianuarie se va menţine apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (0 – 3 grade). Temperaturile minime, negative de-a lungul celor două săptămâni, se vor situa, în medie, între -6 şi -3 grade, uşor mai scăzute, spre -8 grade, în intervalul 24-26 ianuarie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată îndeosebi în intervalul 21-24 ianuarie.

În Moldova, în intervalul 13-18 ianuarie, media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 7 la 2 grade, devenind apropiată de normalul acestei perioade din an. În continuare, până la sfârşitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime se va menţine apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între un grad şi patru grade. Media temperaturilor minime se va situa între -4 şi -2 grade, mai scăzută, spre -6 grade în intervalul 24-26 ianuarie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă în prima săptămână, iar apoi, în unele zile, vor fi posibile precipitaţii în general slabe.

În privinţa vremii prognozate pentru regiunea Dobrogei, estimările arată că, în perioada 13-15 ianuarie, media temperaturilor maxime va scădea de la 7 la 4 grade, fiind uşor mai ridicată decât în mod normal în această perioadă din an. În continuare, până la sfârşitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime se va menţine apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între 2 şi 5 grade. Media temperaturilor minime se va situa între -4 şi -2 grade, posibil mai scăzută, spre -6 grade în intervalul 24-26 ianuarie. Trecător, vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe mai ales în cea de-a doua săptămână.

În Muntenia, media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 8 la 3 grade, în intervalul 13-17 ianuarie, valori mai ridicate decât în mod normal îndeosebi în primele zile. În continuare, până la sfârşitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime va fi apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între un grad şi cinci grade. Media temperaturilor minime se va situa între -4 şi -2 grade, mai scăzută, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă în prima săptămână, iar ulterior, în unele zile, vor fi posibile precipitaţii în general slabe.

În regiunea Oltenia, în primele cinci zile ale intervalului, media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 7 la 2 grade, dar rămânând mai ridicată decât în mod normal îndeosebi în primele zile. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime va fi apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între 2 şi 5 grade. Media temperaturilor minime se va situa între -4 şi -2 grade, mai scăzută, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie. Precipitaţiile vor fi puţine în prima săptămână, iar apoi în unele zile acestea vor apărea, dar slabe cantitativ.

La munte, în intervalul 13-16 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la un grad la patru grade, fiind mai ridicată decât în mod normal în această perioadă din an. În intervalul 17-20 ianuarie, această medie va marca o scădere, spre -2 grade, iar ulterior, până pe 26 ianuarie se va menţine apropiată de valorile obişnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (între -4 şi -2 grade). Temperaturile minime se vor situa, în medie, între -6 şi -2 grade, în prima săptămână, respectiv între -12 şi -8 grade, în cea de-a doua săptămână. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă până pe 18 ianuarie, dar începând cu data de 19 ianuarie, temporar vor fi precipitaţii în general slabe.

Estimările meteo sunt realizate pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:41

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a primit aviz negativ din partea...

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:39

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor la acordarea...

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:02

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Aproape 84 000 de carduri educaţionale au fost încărcate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 500 de lei, reprezentând...

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:20

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE

Guvernul va adopta, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în...

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 06:30

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României. Pentru ca...

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă