Ascultă Radio România Iași Live

ANM: Vremea se răceşte în următoarele zile; ploi aproape zilnic, în următoarele două săptămâni

ANM: Vremea se răceşte în următoarele zile; ploi aproape zilnic, în următoarele două săptămâni

Publicat de , 6 mai 2019, 14:11

Temperaturile aerului vor fi în scădere în următoarele două zile în majoritatea regiunilor ţării, atât pe timpul zilelor, cât mai ales pe durata nopţilor, iar ploile vor fi prezente aproape zilnic, mai intens după data de 12 mai, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabile pentru perioada 6 – 19 mai, publicate luni. 

În Banat, în primele două zile, vremea va fi deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime de 13 – 14 grade, dar, în perioada 8 – 11 mai, valorile termice diurne vor creşte spre medii de 17 – 20 de grade. Va urma o nouă răcire a vremii în intervalul 12 – 14 mai, când media maximelor va scădea spre 14 – 15 grade, apoi aceasta va fi în creştere treptată spre 20 – 22 de grade, în zilele de 18 şi 19 mai. Temperaturile medii nocturne se vor situa în general între 7 şi 9 grade, cu excepţia nopţilor din perioada 7 – 9 mai, când media lor va fi de 4 – 6 grade. Temporar, va ploua în cea mai mare parte a intervalului, însă ploi local însemnate cantitativ se vor semnala cu o probabilitate mai mare în perioada 12 – 15 mai.

În Crişana, vremea va fi deosebit de rece în primele două zile, când media temperaturilor maxime va fi de 12 – 13 grade, apoi, în perioada 8 – 11 mai, valorile termice diurne vor creşte spre medii de 17 – 20 de grade. În intervalul 12 – 15 mai va urma o nouă răcire uşoară a vremii, astfel încât media maximelor va scădea până în jurul valorii de 16 grade, după care aceasta va fi în creştere treptată spre 20 – 22 de grade, în zilele de 18 şi 19 mai. Temperaturile medii nocturne se vor situa, în general, între 6 şi 8 grade, mai puţin în nopţile din perioada 7 – 9 mai, când media lor va tinde spre patru grade. Va ploua, temporar, în cea mai mare parte a intervalului, însă ploi local însemnate cantitativ se vor semnala cu o probabilitate mai mare în perioada 12 – 15 mai.

În Transilvania, media temperaturilor maxime va scădea de la 17 grade, în ziua de 6 mai, până spre 8 grade în ziua de 7 mai, când vremea va fi deosebit de rece. Ulterior, valorile termice diurne vor creşte, astfel încât în perioada 9 – 18 mai vor oscila, în medie, între 15 şi 18 grade, iar în ultima zi a intervalului, în data de 19 mai, vor tinde spre 20 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 5 şi 7 grade, exceptând nopţile din 8 şi 9 mai, când media acestora se va situa în jurul valorii de două grade. Temporar, va ploua în cea mai mare a intervalului, iar în cursul zilei de 6 mai şi în noaptea de 6 spre 7 mai, cantităţile de apă vor fi însemnate. Local, averse, în general moderate cantitativ se vor semnala şi în perioada 12 – 14 mai.

În Maramureş, vremea va fi deosebit de rece în primele două zile, cu o medie a temperaturilor maxime de 14 grade, respectiv 11 grade. Apoi, valorile termice diurne vor fi în creştere, iar în perioada 9 – 18 mai vor oscila, în medie, între 15 şi 18 grade. În ultima zi a intervalului, în data de 19 mai, acestea vor tinde spre 20 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 6 şi 8 grade, cu excepţia nopţilor din perioada 7 – 9 mai, când media acestora se va situa la 3 – 4 grade. Va ploua în cea mai mare parte a intervalului, însă în data de 6 mai şi în perioada 12 – 14 mai, local ploile vor fi în general moderate cantitativ.

În Moldova, în primele două zile de prognoză, vremea se va răci accentuat, la început în nord apoi şi în restul regiunii, iar marţi (7 mai) media temperaturilor maxime va fi de cel mult 10 – 11 grade, cu mult mai mică decât în mod normal la această dată. Până joi, 9 mai, se va încălzi, în medie cu 8 grade, după care mediile maximelor termice vor oscila în general între 18 şi 20 de grade. În scădere semnificativă vor fi şi temperaturile minime, astfel încât în dimineaţa zilei de joi, 9 mai, media va fi de 4 grade. Pe data de 10 mai, dimineaţa, media minimelor termice va fi de 8 grade, iar până la finalul intervalului de prognoză nu vor mai fi variaţii termice semnificative. Vor fi averse pe arii mai extinse în zilele de 6 şi 7 mai şi, din nou, după data de 9 mai.

În Dobrogea, media temperaturilor maxime va scădea, de la 20 de grade în prima zi, până la 15 grade, în data de 8 mai. Ulterior, valorile termice maxime vor fi în general în creştere, astfel încât la sfârşitul intervalului de prognoză media va atinge din nou 20 de grade. Vor scădea şi temperaturile minime, până în 8 şi 9 mai dimineaţă, când media lor va fi de 7 – 8 grade. Pe dimineaţa zilei de 10 mai vor fi cu 3 – 4 grade mai mult, apoi variaţia termica va fi nesemnificativă. Averse vor fi aproape în fiecare zi, dar mai ales în data de 6 mai şi în intervalul 10 – 19 mai.

În Muntenia, vremea se va răci accentuat, de la o medie a temperaturilor maxime de 22 de grade în prima zi, până la 14 grade în cea de-a doua. Ulterior, până pe 12 mai, se va încălzi treptat, iar media maximelor va atinge 21 de grade, pentru ca, în ziua imediat următoare, să se răcească până spre 18 grade. Din 14 şi până în 19 mai se va încălzi din nou treptat, iar în ultima zi de prognoză media maximelor va fi de 21 – 22 de grade. Minimele termice vor fi în scădere până în dimineaţa zilei de 9 mai, când media lor va atinge 5 – 6 grade, în 10 mai dimineaţă vor fi în medie nouă grade, apoi nu vor mai avea modificări importante. Vor fi averse pe arii extinse aproape în fiecare zi, cu excepţia zilei de 8 mai şi primei părţi a zilei de 9 mai, când acestea vor fi posibile doar izolat.

În Oltenia, media temperaturilor maxime va scădea de la 19 grade, în prima zi, la 14 grade în cea de-a doua, după care se va încălzi treptat până în data de 11 mai, când maximele termice vor atinge în medie 21 de grade. În următoarele două zile se va răci cu 4 – 5 grade, iar din 14 mai procesul de încălzire al vremii se va relua. Temperaturile minime vor scădea până în dimineaţa zilei de 9 mai, când media va fi de 5 grade, în 10 mai se vor atinge, în medie, nouă grade, iar până la finalul intervalului de prognoză nu se vor mai înregistra variaţii semnificative. Averse vor fi în fiecare zi, mai frecvente în prima zi şi din data de 9 mai.

La munte, media temperaturilor maxime va scădea de la 9 grade, în ziua de 6 mai, până spre două grade în data de 7 mai, când vremea va fi deosebit de rece. Ulterior, valorile termice diurne vor fi în creştere, astfel încât în perioada 9 – 18 mai vor oscila în medie între 6 şi 10 grade, iar în ultima zi a intervalului, în data de 19 mai, vor tinde spre 12 grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, între 1 şi 3 grade, exceptând nopţile din perioada 7 – 9 mai, când media se va situa sub pragul de îngheţ, între -3 şi -1 grad. Temporar, va ploua în cea mai mare a intervalului, iar în cursul zilei de 6 mai şi în noaptea de 6 spre 7 mai cantităţile de apă vor fi însemnate. Local, averse, în general moderate cantitativ se vor semnala şi în perioada 12 – 14 mai. De asemenea, începând din noaptea de 6 spre 7 mai, dar şi pe parcursul zilei de 7 mai, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1.800 de metri va ninge.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading (Anglia).

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 16:50

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică

Decanii facultăților de Matematică din cadrul Consorțiului „Universitaria” au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, prin care...

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 15:44

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi procedura de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară...

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România
Naţional joi, 6 februarie 2025, 12:56

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis, până acum, cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din...

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai
Naţional joi, 6 februarie 2025, 11:31

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate luna trecută, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cele mai...

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 07:39

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană afirmă că planeta a trecut prin cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor....

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor