Arhiepiscopul ales al Sucevei şi Rădăuţilor va fi întronizat duminică
Publicat de Andreea Drilea, 23 iulie 2020, 08:36
Arhiepiscopul ales al Sucevei şi Rădăuţilor, Calinic Botoşăneanul, va fi întronizat duminică în noua slujire.
Potrivit basilica.ro, ceremonia de întronizare în demnitatea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor va avea loc în Catedrala din Suceava.
Calinic Botoşăneanul a fost ales marţi Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al BOR.
Pentru acelaşi post arhiepiscopal a mai candidat Damaschin Dorneanul – episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Postul arhiepiscopal a rămas vacant în urma trecerii la Domnul a Arhiepiscopului Pimen, care a păstorit Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor timp de aproape trei decenii.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)