Ascultă Radio România Iași Live

Ateneul Național Iași: Festivalul Les Films de Cannes (22- 24 octombrie)

Ateneul Național Iași: Festivalul Les Films de Cannes (22- 24 octombrie)

Publicat de gabrielarotaru, 20 octombrie 2021, 11:08

Titane, câștigătorul Palme d’Or 2021, în premieră la Les Films de Cannes à Iași

Festivalul Les Films de Cannes revine anul acesta la Iași și își propune, ca de fiecare dată, să aducă în premieră publicului cele mai importante și premiate filme ale anului, adaptându-se însă condițiilor sanitare, astfel încât să ofere un acces la filme în condiții de siguranță și confort.

Ediția a V-a Les Films de Cannes à Iași va avea loc între 22 și 24 octombrie 2021, la Cinema Ateneu, și o va avea ca invitată specială pe Irina Margareta Nistor, alături de Teodora Ana Mihai, regizoarea filmului La Civil, care va închide ediția de anul acesta.

Programul complet de filme poate fi consultat pe www.cinemaiasi.ro, unde sunt puse în vânzare și biletele pentru fiecare proiecție.

Festivalul de la Cannes s-a reluat anul acesta după o ediție anulată din cauza pandemiei, fiind organizat în mod excepțional în luna iulie și beneficiind de o arie de selecție deosebit de largă, în urma anulării ediției precedente. Juriul a fost condus de către excentricul Spike Lee și a numărat în rândurile sale persoanalități ale filmului, precum Mylène Farmer, Mélanie Laurent, Maggie Gyllenhaal sau Song Kang-Ho. Marii autori s-au reîntors anul acesta la Cannes, filmele de calitate și surprizele din palmares au fost din belșug, iar Les Films de Cannes à Iași va aduce cele mai importante filme premiate, în premieră absolută în România: Titane, câștigătorul Palme d’Or, A Hero, câștigătorul Grand Prix, The Worse Person in the World, câștigător al Premiul pentru interpretare feminină sau Les Olympiades, care a luat Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră.

Câștigătorul premiului Palme d’Or, TITANE, al doilea film al regizoarei Julia Ducournau, a stârnit valuri de șoc chiar înainte de proiecție, cu un poster intrigant, un trailer colorat și un sinopsis bizar: „după o serie de crime inexplicabile, un tată își regăsește fiul care dispăruse cu 10 ani în urmă. Titane este cuvântul franțuzesc pentru titan, un metal care se topește la temperaturi ridicate, rezistă la coroziune și formează legături solide ca piatra.”

Filmul abordează violența ca „începutul a ceva important, ca o zguduire a unor fundații prea înțepenite”, explică regizoarea. De asemenea, examinează și tema descendenței și a dragostei sau, mai precis, despre cum se naște dragostea. La primirea mult râvnitului Palme d’Or, cineasta a declarat: „există atâta frumusețe și emoție ce nu pot fi ascunse. Mulțumesc juriului pentru apelul la mai multă diversitate în viețile și în experiența noastră cinematografică. Mulțumesc că au deschis poarta monștrilor.” La fel ca juriul, și critica de film a fost uluită: „magia lui Titane se datorează grației cu care Ducournau croșetează între claritate și nebunie, între șoc și familiar, între bruscări și mângâieri”, scrie Indiewire. „Regia lui Ducournau e la fel de pură ca și temele ei profane: Titane e superb de privit, de ascultat, de fetișizat. E obsedant”, jubilează The Playlist.

Distins cu Grand Prix, al doilea cel mai important premiu al festivalului, A HERO, noul film al autorului iranian Asghar Farhadi, invitatul special a celei de-a X-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest, spune povestea lui Rahim, care se află în închisoare pentru o datorie neplătită. În timpul unei permisii de două zile, încearcă să-și convingă creditorul să-și retragă plângerea în schimbul returnării unei părți din datorie. Rahim este apoi confruntat cu o criză de neimaginat. Poveștile sale intime și provocatoare despre conflicte familiale i-au adus laude de-a lungul carierei lui Farhadi de la public, critici de film cât și de la circuitul marilor festivaluri internaționale. Farhadi continuă să adune admirație cu A Hero, „o poveste morală superbă, care ne scufundă profund în ritualurile și valorile unei societăți și ne lasă să ghicim până la puternica scenă finală”, Time Out.

Premiul pentru cea mai bună actriță a fost acordat lui Renate Reinsve pentru prestația sa din THE WORST PERSON IN THE WORLD, în regia lui Joachim Trier. Filmul încheie trilogia Oslo a lui Joachim Trier cu „o dramă romantică pentru cei care urăsc dramele romantice” (The Toronto Star), despre căutarea iubirii și a sensului în contemporanul Oslo. Filmul urmărește patru ani din viața lui Julie (Renate Reinsve), o tânără care navighează furtuni amoroase, se luptă să-și facă o carieră și încearcă să-și dea seama, cu luciditate, cine e cu adevărat. Slant Magazine scrie cum „filmul e un excelent exemplu de cum să restaurezi fun-ul, semnificația și chiar sexul pe terenul bătătorit al comediilor romantice”. Venind dintr-o familie de cineaști, nu e surprizător că Joachim Trier a urmărit aceeași cale. Însă stilul și finețea sa, cât și studiul dens de caracter l-au remarcat ca o nouă voce în cinematografia europeană, vizibil în operele lui Oslo, August 31st (2011) și Louder Than Bombs (2015), și, acum, The Worst Person in the World, în premieră națională la festival.

Puțini cineaști pot clama atât de convingător precum Jaques Audiard că au cinema-ul în sânge. Născut la Paris, regizorul este fiul faimosului scenarist Michel Audiard. După ce s-a înscris la Sorbona ca să devină profesor de literatură și filosofie, a renunțat la studii și s-a alăturat unei echipe de filmare ca editor asistent. Apoi a ajuns un scenarist faimos pentru abilitatea sa de-a crea lumi distincte, viscerale și, uneori, sumbre, cu personaje ce revigorează povești comune. Debutul său în regie, See How They Fall (1994) îl arată capabil de-a fi o forță creativă în cinematograful francez. Filmul de epocă A Self-Made Hero (1996) a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. The Beat My Heart Skipped (2005) a fost recompensat cu un premiu BAFTA pentru cel mai bun film străin, iar A Prophet (2009), cu Marele Premiu al Juriului la Cannes. Drama Dheepan (2015) a izbutit să-și revendice cel mai mare trofeu – Palme d’Or – la același festival.

LES OLYMPIADES a primit la Cannes 2021 premiul pentru cea mai bună coloană sonoră. În film, Émilie o întâlnește pe Camille care e atrasă de Nora, care își încrucișează drumul cu Amber. Trei fete și un băiat – sunt prieteni, uneori iubiți, de cele mai multe ori și una și alta. „Iată încercarea lui Audiard de a inaugura un nou val al mileniului, un soi de Jules et Jim cu un soundtrack synth-pop”, scrie The Playlist.

Nanni Moretti, un maestru venerat al croazetei, și-a construit reputația unui Woody Allen italian grație unor eforturi regizorale introspective, de un umor ireverent, în care s-a distribuit în rolul principal. De multe ori și regizor și producător și scenarist, acest vizionar excentric a făcut o impresie puternică încă de la debutul comic I Am Self Sufficient (1976) și a continuat să entuziasmeze cu amestecul distinctiv de satiră, suprarealism și teme autobiografice în succese internaționale precum La messa e finita (1984), Caro diario (1993) și Aprile (1998) care au dezvăluit fațete din ce în ce mai profunde ale personajului său. Moretti a atins cel mai mare succes comercial și de critică cu La stanza del figlio (2001), laureat cu Palme d’Or.

În 2021, Moretti a revenit cu THREE FLOORS, povestea e trei familii, care trăiesc în 3 apartamente din același complex luxos de locuințe, despre care s-a spus că ar fi „o canava intrigantă ce permite observații percutante, în special grație unor interpretări excelente venite de la luminoasa Margherita Buy, hipnotica Rohrwacher și debutanta Denise Tantucci” – Edge Media Network.

LES INTRANQUILLES, regia Joachim Lafosse, selecționat în competiție la Cannes anul acesta, ni-i prezintă pe Damien și soția sa Leila, între care există o conexiune profundă și o poveste de dragoste greu încercată. Damien este un artist bipolar predispus la episoade maniacale, iar Leila își dedică viața lui și fiului lor de 8 ani. Cei doi se regăsesc adesea în mijlocul unor conflicte în care niciunul dintre ei nu dorește să se afle, provocate de boala lui Damien și rezolvate de înțelegerea Leilei.

„Misiunea regizorului e să se concentreze pe personaje”, declară cineastul belgian. O figură importantă a cinematografiei contemporane, Joachim Lafosse are o reputație care crește de la un film la altul (cum ar fi À Perdre la Raison, selectat la Un Certain Regard, secțiune în cadrul căreia Emilie Dequenne a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță). Filmografia sa e marcată de personaje monstruoase ale căror motivații încearcă să le înțeleagă în pelicule cu subiecte dure și complexe, dacă nu chiar tabu. În miezul operelor sale găsim deseori personaje psihotice care, dorind să facă bine, seamănă semințele răului. Totule o chestiune de limite în À Perdre La Raison, Folie Privée sau Nue Propriété.

Les Films de Cannes à Iași 2021 se va închide cu proiecția filmului LA CIVIL, distins anul acesta la Cannes în Secțiunea Un Certain Regard cu Prix de l’Audace. Regizoarea Teodora Ana Mihai va fi prezentă la Iași unde se va întâlni cu publicul, duminică, 24 octombrie 2021.

O coproducție belgiano-româno-mexicană, filmul a fost girat de casele de producție ale unor autori consacrați la Cannes: Les Films du Fleuve a Fraților Dardenne, Mobra Films lui Cristian Mungiu și Teorema lui Michel Franco și a fost disputat pentru competiție de festivalurile de la Cannes și Veneția, în urma premierei din august fiind invitat la alte 15 festivaluri internaționale.

Producția s-a derulat în condiții extrem de dificile, fiind turnată în 2020, în plină pandemie, în Durango, Mexic, relizatoarea având tăria să gestioneze deopotrivă filmul, condițiile sanitare și maternitatea din viața reală.

Conform Screen Daily, La Civil „creionează o imagine convingătoare a unei societăți în care nimeni nu poate avea încredere în nimic și toată lumea este complice într-un ciclu nesfârșit de violență” – povestea fiind rezultatul mai multor ani de cercetări ample întreprinse de regizoare în colaborare cu scriitorul mexican Habacuc Antonio de Rosario.

Filmul este inspirat de o sfâșietoare poveste adevarată, o răscumpărare într-o societate mexicană în care clanurile sunt mai presus de lege și autorități. Pornind de la cazul real, în La Civil regizoarea spune povestea lui Cielo, o mamă care își caută fiica răpită de membrii unui cartel de droguri. Cum autoritățile nu reușesc să o ajute, Cielo ia lucrurile în propriile mâini și se transformă treptat din gospodină în activistă răzbunătoare.

Pe lângă programul din sala de cinema, spectatorii se vor putea bucura anul acesta de programul online al festivalului, despre care vor găsi detalii în curând pe www.filmedefestival.ro

Evocând declarația Delegatului General al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, Les Films de Cannes à Iași își propune „să aducă cinema-ul la viață, să protejeze artiștii, să expună starurile și să ajute industria. E o viziune universală. Cinematograful nu e niciodată uniform, se schimbă, se perfecționează și toate festivalurile trebuie să se adapteze. Festivalul susține cinema-ul, iar acesta are nevoie de săli de proiecție. Sala de cinema nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Multiplicarea platformelor în întreaga lume înseamnă că, pe măsură ce timpul trece, sălile tradiționale își vor dovedi puterea singulară”.

Festivalul Les Films de Cannes à Iași este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Inspirat de: UniCredit Bank
Cu sprijinul: Sun Wave Pharma, Groupama, Dacin Sara, Mercure Hotels, Catena

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei, Primăria Municipiului Iași, Ateneul Național Iași, Casa de Cultură Iași, SACD, Ambasada Franței și Institutul Francez din România

Mașina oficială: Renault
Cafeaua festivalului: Nespresso

Parteneri: Cinema Ateneu Iași, Unirea Hotel & Spa, Federația Industriei Hoteliere din România, Avanpost, Multimedia Est, Europa Cinemas, Serve, Eventbook

Parteneri media principali: Radio Guerrilla, TVR, Agerpres

Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Ziarul Metropolis, Film Menu, iQAds, Smark, Movie News, LiterNet, The Institute, ELLE, Senso TV, Tonica, AARC, CineGhid, Munteanu, Films in Frame, Radio România Cultural, Blitz TV, Dentsu, Igloo
Partener cultural: RFI România

Parteneri media locali: Radio România Iași, Ziarul de Iași, Iași TV Life, Viva FM, HIT Radio

Les Films de Cannes à Iași este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films.

Etichete:
Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025
Regional luni, 23 decembrie 2024, 12:32

Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025

Crăciunul celebrează marele eveniment care a avut loc în urmă cu mai bine de două mii de ani, când, într-o noapte, păstorii au auzit vestea:...

Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025
Aproape 500 de elevi din judeţul Vrancea sunt incluşi în Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar
Regional luni, 23 decembrie 2024, 08:56

Aproape 500 de elevi din judeţul Vrancea sunt incluşi în Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar

În statistica Uniunii Europene, abandonul şcolar timpuriu din România este printre cele mai ridicate, cu o rată de peste 16%, înregistrată anul...

Aproape 500 de elevi din judeţul Vrancea sunt incluşi în Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar
Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în mai multe localități
Regional luni, 23 decembrie 2024, 08:32

Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în mai multe localități

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 23-12-2024 ora 10:40 Nr. mesajului : 1 Valabil de la : 23-12-2024...

Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în mai multe localități
Bacău: Un bărbat a murit într-un accident rutier pe DN 2, în localitatea Dumbrava
Regional luni, 23 decembrie 2024, 07:00

Bacău: Un bărbat a murit într-un accident rutier pe DN 2, în localitatea Dumbrava

Un bărbat a murit după ce maşina în care se afla ca pasager a intrat, duminică, într-un parapet, pe drumul naţional DN 2 (E85), în...

Bacău: Un bărbat a murit într-un accident rutier pe DN 2, în localitatea Dumbrava
Regional duminică, 22 decembrie 2024, 11:13

Botoşani: Teatrul Mihai Eminescu, redeschis publicului după o reabilitare care a durat peste zece ani

Teatrul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani a fost redeschis publicului după mai bine de zece ani de la începerea lucrărilor de reabilitare....

Botoşani: Teatrul Mihai Eminescu, redeschis publicului după o reabilitare care a durat peste zece ani
Regional duminică, 22 decembrie 2024, 06:50

Botoșani: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, cel mai îndrăgit și așteptat eveniment cultural...

Botoșani: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”
Regional sâmbătă, 21 decembrie 2024, 10:36

Vânt, precipitații și ninsori în Moldova

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 20 decembrie, ora 18 – 22 decembrie, ora 10 Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ,...

Vânt, precipitații și ninsori în Moldova
Regional sâmbătă, 21 decembrie 2024, 07:00

Pentru Moș Crăciun – spectacol susținut de Corul de Copii al municipiului Iași

Sâmbătă, pe 21 decembrie 2024, de la ora 12:00, la Sala Unirii – Cinema Victoria, Corul de Copii al Municipiului Iași pregătește o surpriză...

Pentru Moș Crăciun – spectacol susținut de Corul de Copii al municipiului Iași