Agenția pentru Protecția Mediului a emis, săptămâna aceasta, acordul de mediu pentru tronsonul ieșean al Autostrăzii „Unirii” A8.
Proiectul Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, cu o lungime peste 93 de km, se dezvoltă pe teritoriul județului Iași pe un coridor de la Vest spre Est începând din apropiere de intersecția cu DN2 (Moțca) până la legătura cu Podul peste Prut la Ungheni și traversează aproximativ 20 de UAT-uri.
Proiectul include și realizarea de noduri rutiere, lucrări de artă și de consolidare, poduri și podețe, lucrări hidrotehnice, dar și pentru protecția mediului.
Adrian Covăsnianu, fost ministru secretar de stat in Ministerul Transporturilor și membru fondator al Asociației „Moldova Vrea Autostradă”: ”E un pas important obținerea acordului de mediu, e cumva o condiție, să-i spunem ex-ante înainte de a accesa fondurile europene pentru execuție. Urmează o serie de pași procedurali, respectiv avizarea studiului de fezabilitate și în Ministerul Transporturilor, ulterior interministeriala și într-un final, să sperăm, hotărârea de Guvern de indicatori tehnico-economici. Toți acești pași, cumva vor confirma și vor stabili un traseu, să sperăm noi, ireversibil, pentru execuția sectorului, Ungheni – Iași – Târgu Neamț.”
Reamintim că luni au fost depuse două oferte pentru construcția lotului Miercurea Nirajului – Sărățeni al Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț. Este vorba despre o companie turcă și o asociere româno-turcă. Contractul cu o valoare de licitație de peste 3,5 miliarde de lei prevede 30 de luni pentru construcția acestui lot în lungime de 23,4 km.
Adrian Covăsnianu: ”E un pas important, depunerea ofertelor, după o serie de amânări de termene pentru că au fost sute de clarificări pe respectiva licitație, avem depuneri de oferte. Eu sper ca în maxim două luni de zile, dacă lucrurile merg corespunzător și nu vom avea eventuale contestații, să fie desemnat un câștigător și în scenariul cel mai probabil să avem, de ce nu, și o semnare de contract, o atribuire de contract, acest lot din sectorul montan.”