Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) IAŞI: Amenzi uriaşe pentru cei ce nu îşi protejează faţa împotriva COVID19

(AUDIO) IAŞI: Amenzi uriaşe pentru cei ce nu îşi protejează faţa împotriva COVID19

Publicat de Andreea Drilea, 7 aprilie 2020, 11:25

Persoanele care nu vor respecta decizia de acoperire a nasului şi a gurii cu mijloace de protecţie, măşti sau articole vestimentare, vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 2000 şi 20 de mii de lei, a declarat şeful Cancelariei Prefectului de Iaşi, Marius Dangă:

Marius Dangă:

„Evident că această decizie vine în contextul Stării de Urgenţă decretată la nivelul naţional în baza Ordonanţei 1/1999 şi o încălcare a acestei decizii se poate pedepsi cu amenzile care sunt prevăzute, respectiv pentru persoane fizice de la 2000 până la 20.000 de mii de lei. În contextul acestei decizii în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a stabilit că într-o primă fază, primordial este ca un număr cât mai mare de cetăţeni ai Iaşului să afle despre această interdicţie şi o perioadă, la începutul acestei săptămâni toţi cetăţenii găsiţi fără mijloace de protecţie a nasului şi a gurii vor primi avertisment după care, organele de ordine pot trece şi la darea de amenzi.”

Tot mai multe judeţe îşi obligă cetăţenii să folosească măşti de protecţie sau alte mijloace care să le acopere nasul şi gura atunci când ies din case, ca metodă de limitarea a răspîndirii noului coronavirus.

După Galaţi, Vaslui, şi Iaşi, de ieri, purtarea acestora este obligatorie şi în Bacău, Botoşani şi Suceava.

Astfel, accesul populaţiei în toate mijloacele de transport şi în spaţiile publice închise poate fi realizat doar cu mijloace de protecţie a gurii şi nasului.

(Andreea Daraban/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO/FOTO) A fost deschis Mall Moldova. Circulația rutieră va fi reconfigurată în partea de vest a Iașului
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 12:25

(AUDIO/FOTO) A fost deschis Mall Moldova. Circulația rutieră va fi reconfigurată în partea de vest a Iașului

Astăzi, s-a inaugurat, la Iași, Mall Moldova, o investiție care, în prima etapă se ridică la 130 de milioane de euro, dar care, în perioada...

(AUDIO/FOTO) A fost deschis Mall Moldova. Circulația rutieră va fi reconfigurată în partea de vest a Iașului
Iaşi: Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România şi Europa de Est
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 12:21

Iaşi: Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România şi Europa de Est

La Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi a fost făcută prima reconstrucţie mamară asistată de robot, această intervenţie medicală...

Iaşi: Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România şi Europa de Est
Circulaţia trenurilor va fi modificată în staţiile Sansimion-Sâncrăieni-Miercurea Ciuc şi Suceava Vest-Stroieşti, pentru lucrări la infrastructură
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 10:34

Circulaţia trenurilor va fi modificată în staţiile Sansimion-Sâncrăieni-Miercurea Ciuc şi Suceava Vest-Stroieşti, pentru lucrări la infrastructură

Circulaţia trenurilor va fi modificată în zona staţiilor Sansimion – Sâncrăieni – Miercurea Ciuc şi Suceava Vest –...

Circulaţia trenurilor va fi modificată în staţiile Sansimion-Sâncrăieni-Miercurea Ciuc şi Suceava Vest-Stroieşti, pentru lucrări la infrastructură
Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de intensificări ale vântului
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 10:22

Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de intensificări ale vântului

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 17-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de intensificări ale vântului
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 09:53

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 09:18

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani

Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani nu au început încă, deși amplasamentul a fost...

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi