(AUDIO) IAŞI: Incendiu de vegetaţie uscată în zona CET II Holboca

Publicat de Andreea Drilea, 16 septembrie 2019, 17:40
Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, în această după-amiază, în zona CET II Holboca.
Mai multe echipaje de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor şi pentru a îndepărta pericolul extinderii acestora, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Gabriel Covăsneanu:
„La faţa locului se află o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipaje de prim ajutor, o cisternă, o şenilată, un efectiv de aproximativ de 36 de cadre militare.”
(Radio Iaşi/Ioana Soreanu/FOTO radioiasi.ro)