(AUDIO) Iași: Spitalul de Boli Infecțioase a primit donație un aparat pentru teste rapide COVID-19
Publicat de gabrielarotaru, 20 aprilie 2020, 08:27
Un aparat pentru efectuarea testelor rapide pentru detectare anticorpilor specifici anti-SARS-COV 2 a fost achiziționat de Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Managerul instituţiei, Carmen Dorobăț, a precizat că aparatul a fost cumpărat dintr-o donație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Carmen Dorobăț: ”Mitropolia Moldovei si Bucovinei a donat 30 de mii de euro pentru un aparat care citeste teste rapide pentru determinarea anticorpilor specifici anti-SARS-COV 2. Aparatul a costat sub această sumă, din diferenta respectiva vom cumpăra teste si în momentul în care vom avea si testele vom începe în primul rând să testăm cadrele medicale din spital”.
(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)