Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Ieșenii care donează plasmă în perioada stării de alertă vor primi 500 de lei

Publicat de , 18 august 2020, 17:50

La Iaşi, persoanele care vor dona plasmă în perioada stării de alertă vor primi drept bonificaţie 500 de lei, iar cele care vor dona sânge vor beneficia de câte şapte tichete de masă.

Ieri, Consiliul Local a aprobat o hotărâre în acest sens.

Primarul Mihai Chirica a declarat că municipalitatea a pus la dispoziţie, în total, 500 de mii de lei pentru acordarea acestor stimulente şi a dat asigurări că acţiunea se desfăşoară în conformitate cu legea:

A fost trimisă o Hotărâre de Consiliu Local în vederea asigurării unor facilități financiare, a unor sume de bani sau valori materiale pentru donatori. Până în momentul de față, ei primeau un singur tichet de masă și aveau posibilitatea utilizării transportului public gratuit în municipiul Iași, pe toată luna. Mi se pare destul de puțin, pentru cât de importantă este această activitate de donare. Din acest motiv, am decis creșterea numărului de tichete până la 7 pentru fiecare donare, deoarece acesta este pragul maxim prevăzut de lege, iar pentru cei care vor dona sânge în vederea obținerii de plasmă, până la nivelul sumei de 500 de lei pentru fiecare donare. În total, suma pusă la dispoziție pentru aceste activități este de 500.000 de lei, putând asigura astfel un volum de sânge de aproximativ 500 de litri. 

 

 

Vinerea trecută, în prima zi de la anunţul primarului Mihai Chirica, peste 100 de persoane au venit la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge.

Directorul Centrului de Transfuzii Iaşi, Lavinia Scripcaru, a explicat, pentru postul nostru de radio, situaţia creată şi a reamintit faptul că donarea de sânge este un act benevol, anonim şi neremunerat, potrivit legii:

Centrul de Transfuzii, în urmă cu două săptămâni, a lansat niste adrese către institutiile statului: Primărie, Prefectură, Consiliul Judetean, Directiei de Sănătate Publică si am adresat si Colegiului Medicilor pentru că în legea noastră 282/2005 republicată în 2014 spune că dânsii trebuie să se implice în promovarea donării de sânge. Promovarea donării de sânge nu se face cu bani, asa, dati în mâna donatorului. Pomovarea de sânge, sigur, costă bani făcând: flyere, afise, pliante, clipuri, îndemnuri. În primul rând, se încalcă legislatia care spune că donarea este benevolă, anonimă si neremunerată. Al doilea aspect, această sumă de bani va împinge către Centrul de Transfuzie o serie de potentiali donatori care s-ar putea, marea majoritate, să nu îndeplinească criteriile de eligibilitate si vor începe certuri si discutii pentru că, de fapt, ei nu sunt mânați de sentimentul umanitar de a face bine unui semen, ci vin ca să intre în posesia unor bani.

 

(Letiția Gheorghiu, Maria Nedelcu, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Regional vineri, 14 martie 2025, 16:16

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, Târgul de Cariere, revine la Iași cu o nouă ediție...

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro