(AUDIO) Pacienţi cu COVID-19 internaţi în secţii ATI din Bucureşti şi Bacău, transferaţi la Botoşani, din cauza lipsei locurilor în spitale
Publicat de , 6 octombrie 2020, 17:50
Doi pacienţi infectaţi cu COVID-19, internaţi în secţii de terapie intensivă ale unor spitale din Bucureşti şi Bacău au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani, ca urmare a suprasolicitării secţiilor respective, a declarat, astăzi, directorul DSP Botoşani, Monica Adăscăliţei.
Potrivit acesteia, judeţul Botoşani se află, în prezent, în zona verde, în privinţa contaminărilor cu SARS Cov-2, iar paturi la ATI sunt încă disponibile:
”În ultimele 72 de ore, s-au transferat la Spitalul Județean de Urgențe Botoșani două paciente. Una de la Bacău, în vârstă de 80 de ani, din Buhuși, și o pacientă de la Spitalul Militar București, în vârstă de 76 de ani. Ambele au fost transferate la Botoșani din lipsă de locuri la cele două spitale de la care au plecat. Dispunem de 6 locuri la ATI. Avem și 3 paturi pentru suspecți. În cazul în care numărul pacienților va crește și la Botoșani, numărul de locuri pe Terapie Intensivă va crește. Județul Botoșani este în zona verde. În momentul de față, avem o rată de contaminare de 0,4 la sută, în ultimele 14 zile. ”
Pe de altă parte, directorul DSP Botoşani, Monica Adăscăliţei, a precizat că spitalele din judeţ se confruntă cu o lipsă acută de personal medical, în special în secţiile de terapie intensivă şi în unităţile de primiri-urgenţe:
”Avem nevoie mare de medici la ATI și UPU, dar și de personal la DSP pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice. Este o lipsă mare de personal medical în județul Botoșani. Lucrăm doar cu 7 medici de terapie intensivă și trebuie să ținem gărzi la Spitalul Județean Botoșani, Secția de Maternitate, Spitalul de Pediatrie, Spitalul Dorohoi, deci, este un deficit foarte mare.”
(Letiția Gheorghiu, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)