(AUDIO) Șase comune vasluiene nu au medic de familie
Publicat de Andreea Drilea, 3 iunie 2024, 12:03
Șase din cele șapte comune vasluiene care, în 2023, nu au beneficiat de serviciile unui medic de familie au aceeași problemă și anul acesta, potrivit Direcției de Sănătate Publică.
Peste zece mii de persoane sunt nevoite să străbată zeci de kilometri dus-întors până la cele mai apropiate cabinete medicale din comunele limitrofe ori până la Bârlad, a declarat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada:
”Suntem în continuare într-o penurie de medici de familie, medici de familie tineri avem foarte puțini, medici pensionari din ce în ce mai mult. Îi apreciem pentru că marea majoritate doresc să continue activitatea având în vedere că nu au cui preda această activitate și nu pot lăsa populația neasigurată și fără servicii medicale primare. Căutăm în continuare medici de familie, așteptăm medicii care au terminat rezidențiatul și au dat specialitatea să se îndrepte și către județul Vaslui având în vedere faptul că foarte mulți primari din județ s-au aplecat asupra laturii privind sănătatea și au încercat să organizeze, să construiască, chiar, cabinete medicale bine dotate și cu toate condițiile de autorizare.”
Potrivit documentului publicat de DSP Vaslui, cele șase comune care nu au medici de familie sunt: Bogdănița, Coroiești, Găgești, Ibănești, Ciocani și Mălușteni.
(Radio Iaşi/Vasile Geles/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)