(AUDIO) Sindicaliştii din învăţământul ieşean ameninţă cu proteste!
Publicat de Andreea Drilea, 5 noiembrie 2019, 07:06
Sindicaliştii din învăţământul ieşean ameninţă cu proteste!
Liderul filialei Iaşi a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar, Laviniu Lăcustă, susţine că vor fi declanşate acţiuni revendicative în cazul în care Ministerul Educaţiei nu va achita 5 milioane de lei profesorilor din judeţ.
Banii ar reprezenta restanţe pentru plata drepturilor obţinute prin hotărâri judecătoreşti.
Laviniu Lăcustă a explicat că vor fi proteste la începutul anului viitor, dacă ministerul nu va plăti până pe 15 decembrie sumele respective.
(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO radioiasi.ro)