Bacău: Şase persoane rănite în urma unui pe Calea Republicii
Publicat de Andreea Drilea, 11 iunie 2019, 12:13
Şase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, marţi, pe Calea Republicii din municipiul Bacău, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Andrei Grecu.
Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate iniţial două autoturisme, iar în urma coliziunii, una dintre maşini a acroşat şi un TIR.
Şoferul unuia dintre autoturisme a rămas încarcerat şi a fost scos de echipajele ISU Bacău, fiind predat în stare de conştienţă echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Alte cinci victime, din ambele autoturisme, au fost preluate conştiente, cu policontuzii, de echipajele de la SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)