Ascultă Radio România Iași Live

Bacăul a fost desemnat, la Bruxelles, Oraş European al Sportului

Bacăul a fost desemnat, la Bruxelles, Oraş European al Sportului

Publicat de , 17 noiembrie 2016, 05:46

Municipiul Bacău a fost desemnat ‘Oraş European al Sportului’ pentru anul 2017 alături de localităţile Bristol (Marea Britanie) şi Caligari (Italia), în cadrul unei festivităţi găzduite aseară, la Bruxelles, de una dintre sălile de festivităţi din incinta sediului Parlamentului European.

Titlul, acordat după o evaluare pozitivă a potenţialului municipiului, efectuată în urmă cu o lună pe teren, în Bacău, de conducerea ACES, ,’obligă municipalitatea băcăuană să investească în infrastructură, dar şi în dezvoltarea programelor sportive pentru toate vârstele’, a declarat, pentru AGERPRES, la finalul festivităţii, Gian Francesco Lupattelli, preşedintele ,’European Capitals and Cities of Sport Federation’ , organizaţia europeană iniţiatoare a proiectului.

Bacău, respectând standardele noastre, trebuie să-şi consolideze şi, parţial, să-şi restructureze infrastructura sportivă, însă am convingerea că tânărul primar Cosmin Necula şi echipa sa vor reuşi în acest demers. Îi acordăm credit pentru că oraşul are potenţial însemnat, în special în plan uman, are voinţă de a fi cunoscut în lumea europeană‘, a mai subliniat preşedintele ACES.

La rândul său, primarul Cosmin Necula a afirmat, pentru AGERPRES, faptul că Bacău a făcut ‘cel dintâi pas oficial de responsabilitate publică în Europa, într-o competiţie ce va avea vizibilitate la nivelul continentului’.

imageresize

Va fi o competiţie cu noi înşine pentru o stare de spirit pe care Bacău vrea şi poate să o dezvolte într-un mod cât mai sănătos pentru populaţia municipiului‘, a mai punctat edilul băcăuan.

În cursul alocuţiunii sale din timpul festivităţii primarul Necula a precizat că titlul oferit de ACES ‘nu va fi o tichie de mărgaritar, ci va constitui premizele unui implant serios în creativitate, unul, însă, şi de mare responsabilitate’.

Este un nou început pentru Bacău, iar acest titlu onorant va reprezenta un vector pentru alocarea unui buget mai consistent sportului (…) Avem în vedere alocarea de fonduri substanţiale pentru dezvoltarea proiectelor sportive propuse prin candidatura la titlul european primit, în special pentru refacerea infrastructurii. Dacă anul acesta am avut alocate 10 milioane de lei, în 2017 estimăm să creştem cu cel puţin 30 la sută aceasta sumă‘, a precizat Necula.

Edilul a schiţat şi o parte din programul care va fi derulat anul viitor în calitate de Oraş European al Sportului, perioadă a cărei deviză va fi ‘activităţi sportive pentru toate vârstele’.

Ne propunem şi un parteneriat cu Facultatea de Kinetoterapie a Universităţii de Stat ‘Vasile Alecsandri’, care să aibă drept componente educaţia, recuperarea şi performanţa, un parteneriat cu cluburile şcolare şi de performaţnă din muncipiu în ceea ce priveşte activitatea copiilor, un parteneriat cu Republica Moldova, deoarece nu trebuie să neglijăm localităţile cu care suntem înfrăţiţi, dar şi implementarea unui program care sa ne permită să trăim mai sănătos făcând sport cât mai multe zile dintr-un an’, a indicat primarul.

Preşedintele ACES a afirmat în cadrul festivităţii de la Bruxelles că prin obţinerea titlului de ‘Oraş European al Sportului’ ‘Bacău poate atrage fonduri europene, în funcţie de sustenabilitatea programelor pe care şi le propune, care variază între 55.000 euro şi 550.000 euro.

Bacău se conectează astăzi, în mod direct, la Europa, prinzând un important flux de oportunităţi. Sportul, în cazul de faţă, este un motor care permite Bacăului să intre în familia europeană în care se întâmplă foarte multe lucruri pozitive, nu doar sport. Prin rezonanţa acestei desemnări vor apărea şi oportunităţi economice însemnate, pe care Bacău nu trebuie să le rateze. Îl cunosc foarte bine pe Cosmin Necula şi tocmai de aceea am foarte mare încredere că acest moment prielnic va fi fructificat foarte bine de municipalitatea băcăuană’, a declarat, pentru AGERPRES, europarlamentarul Cătălin Ivan.

În cadrul aceleiaşi festivităţi de la Bruxelles, ACES a anunţat drept ‘Capitală Europeană a Sportului pentru 2017’ oraşul francez Marsilia, după ce în acest an această titulatură o deţine Praga, capitala Cehiei. De asemenea, cu acelaşi prilej, oraşul slovac Kosice a fost ‘Cel mai bun oraş al Sportului European’ în 2016.

(agerpres/ FOTO agerpres.ro, telegrafonline.ro)

Etichete:
CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:26

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea a alocat, luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, aproape 44 de milioane de lei primăriilor din judeţ,...

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Putin afirmă că Rusia este deschisă la implicarea Europei în negocierile de pace privind #Ucraina
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:21

Putin afirmă că Rusia este deschisă la implicarea Europei în negocierile de pace privind #Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat luni că Rusia nu se opune implicării Europei în negocierile de pace ruso-americane care vizează...

Putin afirmă că Rusia este deschisă la implicarea Europei în negocierile de pace privind #Ucraina
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 14:13

Dosarul penal deschis în timpul pandemiei de COVID împotriva fostei conduceri a SJU Suceava a fost clasat

După cinci ani de investigații, dosarul penal deschis în martie 2020, în timpul pandemiei de COVID, împotriva fostei conduceri a Spitalului...

Dosarul penal deschis în timpul pandemiei de COVID împotriva fostei conduceri a SJU Suceava a fost clasat
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 10:09

Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025

Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025...

Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025