Botoşani: Anchetă a Poliţiei după ce un bărbat care a sesizat la 112 un furt din buzunare a fost amendat
Publicat de Andreea Drilea, 22 decembrie 2017, 14:52
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a demarat o anchetă internă după ce un actor de la Teatrul ”Mihai Eminescu” a fost amendat ca urmare a faptului că a sunat la 112 pentru a sesiza un furt din buzunare la care a fost martor, se precizează într-un comunicat de presă transmis vineri de IPJ.
‘Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani a dispus efectuarea de verificări prin Biroul de Control Intern cu privire la modul de intervenţie al poliţiştilor, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale, dacă se impun’, conform sursei menţionate.
Oficiali ai Poliţiei Botoşani susţin că încurajează ‘spiritul civic şi modul proactiv de implicare al cetăţenilor” în sesizarea tuturor aspectelor ce intră în competenţa de soluţionare a respectivei instituţii.
‘Ţinem să mulţumim celor care se implică activ în viaţa comunităţii şi îi asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în abordarea şi rezolvarea problemelor de acest gen’, se mai arată în comunicat.
Un actor de la Teatrul ”Mihai Eminescu” a alertat autorităţile prin 112 după ce, pe 10 septembrie, a observat cum un bărbat este victima unui furt. Poliţiştii au ajuns la faţa locului şi l-au invitat pe actor la sediul Poliţiei, acesta refuzând. Ulterior, angajatul teatrului a primit acasă o amendă de 500 de lei pentru ‘alarmarea organelor de menţinere a ordinii publice prin solicitarea intervenţiei la faţa locului fără motiv justificat şi întemeiat’, cu toate că scena la care a fost martor ar fi fost adevărată. Informaţiile despre faptele petrecute au apărut în spaţiul public în această săptămână.
(Agerpres/FOTO arhivă adevarul.ro)