Ascultă Radio România Iași Live

Botoşani: Controverse legate de acordarea Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia

Botoşani: Controverse legate de acordarea Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia

Publicat de Andreea Drilea, 18 ianuarie 2019, 14:45

Câştigătorul Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care s-a acordat pe 15 ianuarie la Botoşani, a fost înlocuit cu o zi înainte de gala de decernare a marelui premiu.

Juriul, condus de Nicolae Manolescu, a stabilit într-o primă etapă că laureatul din 2019 al Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia este Constantin Abăluţă, însă, în momentul în care poetul a anunţat că nu poate ajunge la Botoşani, membrii juriului au decis ca premiul să îi fie înmânat lui Liviu Ioan Stoiciu.

Decizia juriului a stârnit controverse, mai mulţi poeţi manifestându-şi, vineri, nemulţumirea pe reţelele de socializare.

‘Constantin Abăluţă – Adevăratul câştigător al Premiului Naţional ‘Mihai Eminescu’ Opera Omnia de la Botoşani. I s-a retras premiul doar pentru că, din motive de sănătate, nu s-a putut prezenta la gala de decernare a premiilor. În ce ţară trăim?’, a postat, pe Facebook, Romeo Aurelian Ilie.

‘Ori tocmai festivismul, atât de mult exersat de tribul literar condus de Nicolae Manolescu, a mai făcut o victimă, în cel mai pur stil manolescian-kafkian. Astfel, poetul şi traducătorul Constantin Abăluţă, desemnat câştigător de juriul Premiului ‘Mihai Eminescu’ – Opera Omnia de la Botoşani, a primit în cont 35.000 lei, valoarea premiului, şi pentru că nu a putut ajunge la decernarea premiului i s-a cerut să returneze banii şi, in extremis, a fost înlocuit, iar câştigător a fost anunţat… Liviu Ioan Stoiciu. Iată o măiastră lovitură de imagine pentru promovarea scriitorilor contemporani, pusă în operă de festiviştii din Conducerea Uniunii Scriitorilor din România’, a scris, la rândul său, Dan Mircea Cipariu.

‘Am avut întotdeauna mult respect pentru Constantin Abăluţă, poet discret care a trăit întreaga sa viaţă numai pentru poezie. Este un model pentru generaţia mea şi pentru mine. Îi doresc să treacă peste accidentele neplăcute ale vieţii şi să meargă mai departe cu demnitate, ca şi până azi’, a menţionat şi cunoscutul scriitor Mircea Cărtărescu.

Reprezentanţii juriului Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia susţin că înlocuirea câştigătorului a fost făcută în baza unui regulament care stă la baza acordării acestui premiu.

‘Regulamentul este foarte explicit. E clar. Nu se înmânează decât în prezenţa laureatului şi, dacă nu poate, din motive indiferent care, să vină la decernare, atunci ia premiul cel de pe locul II, iar scorul a fost cinci voturi Abăluţă – două voturi Stoiciu. Deci… e limpede. Regulamentul a fost aprobat de Consiliul Local Botoşani de la origini, scrie limpede, clauzele sunt clare şi nu am făcut decât să folosim regulamentul şi atât în situaţie neplăcută, evident. Era bine să fi putut veni Abăluţă, dar dacă nu a putut… nu ştiu, dintr-un motiv am înţeles de sănătate, de familie, avea omul necaz, însă nu poate fi decernat niciodată în absenţă, pentru că îl face şi cetăţean de onoare în faţa plenului Consiliului Local’, a afirmat criticul Ioan Holban, membru al juriului.

Laureatul Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia intră în posesia unui trofeu, a unui premiu de 35.000 de lei, dar primeşte, în acelaşi timp, şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani. Premiul acordat anual la Botoşani este considerat cel mai prestigios premiu de acest fel acordat la nivel naţional.

(Agerpres/FOTO arhivă botosaneanul.ro)

Etichete:
Circulaţia trenurilor va fi modificată în staţiile Sansimion-Sâncrăieni-Miercurea Ciuc şi Suceava Vest-Stroieşti, pentru lucrări la infrastructură
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 10:34

Circulaţia trenurilor va fi modificată în staţiile Sansimion-Sâncrăieni-Miercurea Ciuc şi Suceava Vest-Stroieşti, pentru lucrări la infrastructură

Circulaţia trenurilor va fi modificată în zona staţiilor Sansimion – Sâncrăieni – Miercurea Ciuc şi Suceava Vest –...

Circulaţia trenurilor va fi modificată în staţiile Sansimion-Sâncrăieni-Miercurea Ciuc şi Suceava Vest-Stroieşti, pentru lucrări la infrastructură
Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de intensificări ale vântului
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 10:22

Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de intensificări ale vântului

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 17-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de intensificări ale vântului
Creştinii sunt astăzi în Joia Mare
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 09:53

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare
(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 09:18

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani

Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani nu au început încă, deși amplasamentul a fost...

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Prim plan joi, 17 aprilie 2025, 06:51

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni

Oficialităţi de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul oraşului Ungheni, din Republica...

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni