Ascultă Radio România Iași Live

Botoşani: DNA renunţă la ancheta pe numele fostului şef al Poliţiei, care era acuzat de abuz în serviciu

Botoşani: DNA renunţă la ancheta pe numele fostului şef al Poliţiei, care era acuzat de abuz în serviciu

Publicat de , 27 februarie 2017, 11:48

Procurorii Serviciului teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus clasarea dosarului în care fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Cristian Cucoreanu, şi fostul şef al Serviciului Resurse umane al aceleaşi instituţii, Adrian Osolinschi, erau acuzaţi de abuz în serviciu, se arată în ordonanţa emisă de procurori.

Potrivit documentului, clasarea dosarului a avut loc întrucât ‘fapta nu este prevăzută de legea penală, urmare a intrării în vigoare a Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale general obligatorii, potrivit căreia neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului’.

În schimb, procurorii au dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, reţinute în sarcina lui Cristian Cucoreanu şi Adrian Osolinschi, dar şi a infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării la fals material în înscrisuri oficiale, de care este acuzat Cristian Cucoreanu.

Atât Cucoreanu, cât şi Osolinschi au fost acuzaţi de nerespectarea atribuţiilor de serviciu din fişa postului, privind promovarea într-o funcţie superioară de execuţie, respectiv ofiţer specialist I, a unui angajat al instituţiei. În mai 2015, cei doi au fost ridicaţi de la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie din Botoşani în urma unor percheziţii. (Agerpres/FOTO arhiva romania.tv)

Etichete:
Mandate de arestare în lipsă pentru Potra şi fiul lui; 16 membri ai grupării de mercenari – arestaţi preventiv
Prim plan sâmbătă, 1 martie 2025, 05:24

Mandate de arestare în lipsă pentru Potra şi fiul lui; 16 membri ai grupării de mercenari – arestaţi preventiv

Instanţa supremă a dispus emiterea de mandate de arestare în lipsă pentru mercenarul Horaţiu Potra, fiul său – Dorian Potra şi fratele...

Mandate de arestare în lipsă pentru Potra şi fiul lui; 16 membri ai grupării de mercenari – arestaţi preventiv
Hotărârea Parlamentului privind revocarea lui Toni Greblă de la şefia AEP, publicată în Monitorul Oficial
Prim plan vineri, 28 februarie 2025, 22:01

Hotărârea Parlamentului privind revocarea lui Toni Greblă de la şefia AEP, publicată în Monitorul Oficial

UPDATE – Hotărârea Parlamentului privind revocarea lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a fost...

Hotărârea Parlamentului privind revocarea lui Toni Greblă de la şefia AEP, publicată în Monitorul Oficial
Papa, spitalizat pentru pneumonie, a avut vineri o ‘criză’ respiratorie ‘izolată’ (Vatican)
Prim plan vineri, 28 februarie 2025, 21:22

Papa, spitalizat pentru pneumonie, a avut vineri o ‘criză’ respiratorie ‘izolată’ (Vatican)

UPDATE – Papa Francisc, spitalizat pentru dublă pneumonie de două săptămâni, a avut vineri o ‘criză’ respiratorie...

Papa, spitalizat pentru pneumonie, a avut vineri o ‘criză’ respiratorie ‘izolată’ (Vatican)
Summit la Casa Albă: Trump îi cere compromisuri lui Zelenski, care refuză compromisurile cu ‘criminalul’ Putin
Prim plan vineri, 28 februarie 2025, 19:56

Summit la Casa Albă: Trump îi cere compromisuri lui Zelenski, care refuză compromisurile cu ‘criminalul’ Putin

Preşedintele american Donald Trump l-a primit vineri la Casa Albă pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în faţa căruia a spus că se...

Summit la Casa Albă: Trump îi cere compromisuri lui Zelenski, care refuză compromisurile cu ‘criminalul’ Putin
Prim plan vineri, 28 februarie 2025, 17:23

MApN: Posibile fragmente de drone în Galaţi; autorităţile vor face sâmbătă cercetări în teren

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a fost informat, în după-amiaza zilei de vineri, despre faptul că într-o zonă din proximitatea punctului...

MApN: Posibile fragmente de drone în Galaţi; autorităţile vor face sâmbătă cercetări în teren
Prim plan vineri, 28 februarie 2025, 14:15

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului – respinsă

UPDATE – Parlamentul a respins, vineri, moţiunea de cenzură iniţiată de AUR, S.O.S România şi POT. S-au înregistrat 147 de voturi...

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului – respinsă
Prim plan vineri, 28 februarie 2025, 12:08

CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului

Serviciile medicale se acordă, începând cu 1 martie, cu obligativitatea raportării online în trei zile lucrătoare, precum şi cu...

CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
Prim plan vineri, 28 februarie 2025, 11:06

Bilete mai ieftine, online: „Nu vrem coadă la bilete!”

Nu vrem coadă la bilete! Pentru a veni în întâmpinarea iubitorilor de muzee și a celor care doresc să participe la evenimentele culturale...

Bilete mai ieftine, online: „Nu vrem coadă la bilete!”