Botoşani: Doi primari din judeţ, internaţi după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19
![Botoşani: Doi primari din judeţ, internaţi după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19 Botoşani: Doi primari din judeţ, internaţi după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19](https://www.radioiasi.ro/wp-content/uploads/2020/10/coronavirus-2ssss.jpg)
Publicat de gabrielarotaru, 7 octombrie 2020, 12:38
Doi primari din judeţul Botoşani au fost spitalizaţi după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei.
Potrivit sursei citate, primarul comunei Avrămeni, Ioan Bucatariu, şi cel al comunei Viişoara, Dinu Moroşanu, s-au prezentat la spital cu simptome specifice noului coronavirus, iar la testul COVID-19 au ieşit pozitiv.
Autorităţile sanitare au demarat anchete epidemiologice în cazul celor doi. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)