Ascultă Radio România Iași Live

Botoşani: Doi soţi, asistenţi medicali la Spitalul Judeţean de Urgenţă, infectaţi cu COVID-19 – în greva foamei în instituţie

Botoşani: Doi soţi, asistenţi medicali la Spitalul Judeţean de Urgenţă, infectaţi cu COVID-19 – în greva foamei în instituţie

Publicat de Gabriel Rotaru, 24 aprilie 2020, 12:30

Doi soţi, ambii asistenţi medicali la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ din Botoşani, care au fost infectaţi cu virusul COVID-19 şi care se află internaţi în unitate, au intrat în greva foamei.

Cei doi asistenţi, Doina şi Florel Grigore, de 54, respectiv 57 de ani, care sunt asimptomatici, au recurs la această formă de protest după ce au fost obligaţi să se interneze, fără însă ca, pe perioada internării, să fie supuşi vreunui tratament medicamentos. Ei se află internaţi de pe 14 aprilie, după ce au primit confirmarea că s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus, însă, de atunci, nu au primi nici tratament şi nici nu au mai fost testaţi, susţin ei.

Până ieri (joi n.r.) dimineaţă, am încercat, tot conversându-mă cu doamna doctor de la Infecţioase, să obţin măcar o nouă testare. Nu am obţinut absolut nimic. Doamna doctor care vine şi ne consultă este foarte amabilă şi toţi ceilalţi spun ‘Da, vă înţelegem, aveţi dreptate, e o mare bătaie de joc, dar nu depinde de mine’. Şi în situaţia asta nu suntem doar noi doi. Nu înţeleg de ce trebuie să ocup un pat de spital care costă, că lucrez în sistem, şi ştiu că aceste lucruri costă. (…) Suntem asimptomatici şi nu avem tratament. Dacă aş fi avut simptom, nu aş fi tâmpită să mă duc acasă. Vedeţi, COVID-ul ăsta e o boală care poate fi periculoasă’, a afirmat Doina Grigore.

Cei doi soţi, care lucrează în secţia Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’, sunt nemulţumiţi că alţi colegi de-ai lor, aflaţi în aceeaşi situaţie, confirmaţi pozitiv şi asimptomatici, au primit permisiunea de a rămâne în izolare la domiciliu.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, Teodor Ferariu, susţine că, potrivit actelor normative în vigoare, toate persoanele pozitive la testul COVID-19 se internează, deşi recunoaşte că sunt şi persoane în această situaţie care au refuzat internarea.

Ei sunt pacienţi şi se comportă ca pacienţii. E o problemă cum îşi gestionează emoţiile. Pacienţii confirmaţi pozitiv se internează, că aşa spune procedura‘, a afirmat Ferariu. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Regional vineri, 14 martie 2025, 16:16

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, Târgul de Cariere, revine la Iași cu o nouă ediție...

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro