Ascultă Radio România Iași Live

Botoşani: Familie evacuată din locuinţă după un incendiu produs la miezul nopţii

Publicat de , 7 octombrie 2015, 11:33

O familie din satul Iacobeni – comuna Dângeni din judeţul Botoşani a fost evacuată, în noaptea de marţi spre miercuri, din locuinţă, după ce imobilul a fost cuprins de flăcări, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit purtătorului de cuvânt, incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric generat ca urmare a utilizării unei prize defecte.

În momentul declanşării incendiului, în locuinţă se aflau patru din cei cinci membrii ai familiei, respectiv mama şi trei copii. Treziţi din somn de zgomot, aceştia au părăsit casa cuprinsă de flăcări. În acelaşi timp, au solicitat ajutor de la pompieri.

‘La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din două camere şi o parte din acoperişul casei. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 15 pompieri militari, voluntari şi cetăţeni, mai bine de o oră’, a afirmat Lupu.

Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la 45.000 de lei. (Agerpres/ FOTO B365.ro)

Etichete:
Ziua Mondială a Asistenței Sociale
Regional marți, 18 martie 2025, 07:27

Ziua Mondială a Asistenței Sociale

Primăria Municipiului Iași prin Direcția de Asistență Socială sărbătorește Ziua Mondială a Asistenței Sociale printr-o campanie de...

Ziua Mondială a Asistenței Sociale
Mai mulți jurnaliști de investigație reclamă faptul că au fost filați de DNA Iași
Regional luni, 17 martie 2025, 19:36

Mai mulți jurnaliști de investigație reclamă faptul că au fost filați de DNA Iași

Mai mulți jurnaliști de investigație reclamă faptul că au fost filați de Direcția Națională Anticorupție Iași și că le-au fost ascultate...

Mai mulți jurnaliști de investigație reclamă faptul că au fost filați de DNA Iași
O nouă creşă şi-a deschis porţile pentru copii, în Piatra-Neamţ
Regional luni, 17 martie 2025, 18:24

O nouă creşă şi-a deschis porţile pentru copii, în Piatra-Neamţ

Creşa ‘Alba ca Zăpada’ şi-a deschis porţile, luni, pentru două grupe de câte 22 copii, urmând ca până în toamnă să...

O nouă creşă şi-a deschis porţile pentru copii, în Piatra-Neamţ
(AUDIO) Neamț: Concediu fără plată pentru angajații Primăriei Roznov, din lipsa fondurilor pentru salarii
Regional luni, 17 martie 2025, 17:05

(AUDIO) Neamț: Concediu fără plată pentru angajații Primăriei Roznov, din lipsa fondurilor pentru salarii

Angajaţii Primăriei oraşului Roznov, din judeţul Neamţ, vor intra, pentru o lună, în concediu fără plată, din cauza lipsei fondurilor...

(AUDIO) Neamț: Concediu fără plată pentru angajații Primăriei Roznov, din lipsa fondurilor pentru salarii
Regional luni, 17 martie 2025, 17:00

(AUDIO) Bacău: Elevii de clasa a VIII-a vor susține, în perioada următoare, și o simulare județeană a Evaluării Naționale

În județul Bacău, peste 5.500 de elevi de clasa a VIII-a sunt înscriși pentru a susține simularea din cadrul Evaluării Naționale....

(AUDIO) Bacău: Elevii de clasa a VIII-a vor susține, în perioada următoare, și o simulare județeană a Evaluării Naționale
Regional luni, 17 martie 2025, 14:57

Vaslui: Cosmetice contrafăcute în valoare de peste 90.000 de lei, depistate în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta

Cosmetice contrafăcute în valoare de peste 90.000 de lei au fost depistate în urma unui control efectuat de lucrătorii vamali şi poliţiştii de...

Vaslui: Cosmetice contrafăcute în valoare de peste 90.000 de lei, depistate în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta
Regional luni, 17 martie 2025, 14:32

Galaţi: DJ 251, afectat în urma inundaţiilor de anul trecut între Pechea şi Costache Negri, refăcut complet

Drumul judeţean DJ 251, afectat între localităţile Pechea şi Costache Negri, în urma inundaţiilor care au avut loc în judeţul Galaţi, în...

Galaţi: DJ 251, afectat în urma inundaţiilor de anul trecut între Pechea şi Costache Negri, refăcut complet
Regional luni, 17 martie 2025, 12:40

Acţiuni de control ale ANPC în weekend

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consuamtorilor au verificat în acest weekend activitățile de la 46 de agenți și operatori...

Acţiuni de control ale ANPC în weekend