Botoşani: Pompierii au intervenit 4 ore pentru stingerea unui incendiu la un depozit de furaje din Dragalina

Publicat de gabrielarotaru, 24 octombrie 2018, 11:23
Peste 50 de tone de furaje au ars, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o gospodărie de pe raza localităţii Dragalina din comuna Cristineşti- judeţul Botoşani, a declarat, astăzi, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Cristian Amarandei.
Potrivit acestuia, pompierii de la detaşamentul din Dorohoi au acţionat cu trei autospeciale de stingere a incendiilor, reuşind să lichideze focul după patru ore de intervenţie.
Intervenţia pompierilor a făcut ca incendiul nu se extindă la locuinţa proprietarului, care se situa în imediata apropiere a depozitului de furaje.
Din primele cercetări, a rezultat că focul a fost pus intenţionat.
Acesta este cel de-al treilea incendiu din ultima lună provocat de o mână criminală, după cele de la Vorona şi Mitoc. (Agerpres/ FOTO adevarul.ro)