Botoşani: Preşedintele CJ, Costică Macaleţi, transferat şi internat de urgenţă la Iaşi, după ce a acuzat dureri în piept
![Botoşani: Preşedintele CJ, Costică Macaleţi, transferat şi internat de urgenţă la Iaşi, după ce a acuzat dureri în piept Botoşani: Preşedintele CJ, Costică Macaleţi, transferat şi internat de urgenţă la Iaşi, după ce a acuzat dureri în piept](https://www.radioiasi.ro/wp-content/uploads/2019/07/parhon-spital-iasi.jpg)
Publicat de , 30 iulie 2019, 17:47
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Costică Macaleţi, a fost spitalizat, de urgenţă, marţi, după ce a acuzat dureri în zona pieptului.
Potrivit unor surse din CJ, lui Macaleţi i s-a făcut rău la scurt timp după ce a ajuns la serviciu, el luând decizia de a se deplasa cu maşina la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati.
Ulterior, şeful CJ a fost transferat cu ambulanţa la Clinica de cardiologie din Iaşi, unde a fost internat pe Secţia de terapie intensivă.
El a fost diagnosticat cu angină instabilă, fiind ţinut sub observaţie de medicii ieşeni.
Costică Macaleţi are 64 de ani şi se află la primul mandat de preşedinte al CJ.
El a mai ocupat de două ori funcţia de prefect al judeţului Botoşani şi a avut trei mandate de deputat.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)