Botoşani: Protestatarii din Corni fac demersuri pentru demiterea primarului acuzat că nu a organizat un festival de datini

Publicat de Andreea Drilea, 4 ianuarie 2017, 08:49
Locuitorii comunei Corni din judeţul Botoşani au început o campanie de strângere de semnături pentru demiterea primarului Dorel Dorneanu, a anunţat, miercuri, prefectul Dan Nechifor.
Campania a fost demarată pe fondul protestelor care au avut loc în primele trei zile ale anului în comuna Corni, acolo unde localnicii s-au revoltat faţă de decizia primarului de a nu se implica în organizarea unui festival de datini şi obiceiuri de iarnă.
‘Organizarea acelor sărbători a fost doar picătura care a umplut paharul. Problemele sunt mult mai multe acolo’, a afirmat Nechifor, în urma unei întrevederi avute cu reprezentanţii protestatarilor.
Potrivit prefectului, pentru organizarea unui referendum este nevoie de minim 1.383 semnături, reprezentând 25% din populaţia cu drept de vot din comună.
Protestele de la Corni vor continua până vineri, jandarmii autorizând acţiunile de stradă.
(Agerpres/FOTO arhivă Comune.Botosani.Ro)