Botoşani: Slujbă de pomenire a lui Nicolae Iorga, la 76 de ani de la moartea marelui istoric
Publicat de Andreea Drilea, 27 noiembrie 2016, 06:28
O slujbă de comemorare a lui Nicolae Iorga va fi oficiată, duminică, de la ora 9.30, la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Botoşani, cu prilejul împlinirii a 76 de ani de la trecerea în eternitate a marelui istoric.
De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, Casa Memorială ‘Nicolae Iorga’ va fi deschisă gratuit vizitatorilor.
Luni, 28 noiembrie, ora 13.00, la Casa Memorială ‘Nicolae Iorga’ va avea loc vernisajul expoziţiei Donaţii şi donatori, unde vor fi etalate o serie de bunuri culturale intrate recent în patrimoniul instituţiei.
Acţiunile sunt organizate de Muzeul Judeţean Botoşani în colaborare cu Parohia ‘Sfântul Ioan Botezătorul’.
(Agerpres/FOTO arhivă historia.ro)