Botoşani: Un copil de patru săptămâni a fost spitalizat după ce a contactat virusul COVID-19
Publicat de gabrielarotaru, 1 iunie 2020, 10:00
Un copil în vârstă de patru săptămâni din Botoşani a fost diagnosticat cu virusul COVID-19, în timp ce mama acestuia a fost confirmată negativ, a declarat, luni, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei.
Potrivit sursei citate, bebeluşul a fost internat pe Secţia de boli infecţioase – pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’, unde este supus tratamentului de specialitate.
Cadrele medicale au demarat o anchetă epidemiologică pentru a se stabili sursa infecţiei, principala bănuială fiind aceea că micuţul ar fi contactat boala de la nişte rude din municipiul Suceava.
Acesta este cel mai mic pacient cu coronavirus înregistrat în judeţul Botoşani de la începutul pandemiei. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)