Botoşani: Zeci de angajaţi ai Poştei Române protestează în faţa Prefecturii
Publicat de Andreea Drilea, 7 octombrie 2016, 09:19
Aproximativ 50 de angajaţi ai Companiei Naţionale Poşta Română au participat, vineri dimineaţă, la o pichetare a sediului Instituţiei prefectului- judeţul Botoşani.
Membrii Sindicatului Naţional al Lucrătorilor Poştali din România protestează faţă de nivelul scăzut al salariilor şi faţă de condiţiile de muncă. Ei cer, în principal, majorarea salariilor cu 200 de lei.
Angajaţii Poştei au fost invitaţi la un dialog cu prefectul Dan Nechifor.
Protestul este autorizat până la ora 10.00.
(Agerpres/FOTO arhivă cotidianul.ro)