Circulaţie oprită pe DN2B Brăila – Galaţi, în urma unui accident între un autocar şi un autoturism
Publicat de gabrielarotaru, 7 mai 2018, 07:22
Circulaţia rutieră este oprită, luni dimineaţa, pe DN2B Brăila – Galaţi, din cauza unui accident rutier între un autocar şi un autoturism, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române
Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în afara localităţii Baldovineşti, judeţul Brăila.
În urma impactului între autocar şi autoturism, au rezultat trei victime.
Traficul rutier între Baldovineşti şi Galaţi este blocat în ambele sensuri, mai arată sursa citată. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)