Ascultă Radio România Iași Live

CJ Suceava: Cinci localităţi vor primi bani pentru a-şi acoperi plăţile restante, acumulate în timp

Publicat de , 18 decembrie 2018, 16:20

Cinci localităţi, dintre care două municipii, vor primi bani de la Consiliul Judeţean (CJ) Suceava pentru plata arieratelor, în proxima şedinţă a deliberativului urmând să se voteze o hotărâre în acest sens.

Sumele, în valoare totală de 230.000 de lei, vor fi alocate din fondul aflat la dispoziţia CJ Suceava, după ce acesta a fost majorat cu banii încasaţi suplimentar din impozitul pe venit pentru anul în curs.

Conform proiectului de hotărâre ce va fi aprobat de aleşii judeţeni, în şedinţa de joi, municipiului Cîmpulung Moldovenesc i se vor repartiza 70.000 de lei şi municipiul Vatra Dornei va primi 40.000 de lei.

Tot câte 40.000 de lei vor primi oraşul Siret şi comunele Calafindeşti şi Ostra, banii fiind alocaţi în toate cele cinci cazuri pentru achitarea arieratelor înregistrate la data de 30 noiembrie 2018.

Arieratele provin din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită finanţare locală. (Agerpres/FOTO mondonews.ro)

Etichete:
Vaslui: ISJ derulează în perioada 27-31 ianuarie Campania ‘Armonie’ pentru combaterea violenţei în şcoli
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 19:33

Vaslui: ISJ derulează în perioada 27-31 ianuarie Campania ‘Armonie’ pentru combaterea violenţei în şcoli

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui în colaborare cu Biroul de Siguranţă Şcolară de la IPJ organizează în perioada 27 – 31 ianuarie...

Vaslui: ISJ derulează în perioada 27-31 ianuarie Campania ‘Armonie’ pentru combaterea violenţei în şcoli
Persoanele afectate de inundaţiile din septembrie nu trebuie să depună cereri suplimentare pentru despăgubiri
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 18:40

Persoanele afectate de inundaţiile din septembrie nu trebuie să depună cereri suplimentare pentru despăgubiri

Persoanele afectate de inundaţiile din septembrie, din Galaţi, nu trebuie să mai înainteze niciun fel document autorităţilor, în vederea...

Persoanele afectate de inundaţiile din septembrie nu trebuie să depună cereri suplimentare pentru despăgubiri
24 ianuarie 2025 – 166 de ani de la Unirea Principatelor Române
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 17:56

24 ianuarie 2025 – 166 de ani de la Unirea Principatelor Române

„Hora Unirii” va răsuna pe 24 ianuarie 2025, în curtea Palatului „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, unde publicul este invitat să...

24 ianuarie 2025 – 166 de ani de la Unirea Principatelor Române
Iași: Conferința „Un reper cultural identitar marca Mihail Kogălniceanu: «Dacia literară» 185”
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 17:51

Iași: Conferința „Un reper cultural identitar marca Mihail Kogălniceanu: «Dacia literară» 185”

Ziua Unirii Principatelor Române constituie un nou prilej de rememorare a operei lui Mihail Kogălniceanu (1817 – 1891), personalitate...

Iași: Conferința „Un reper cultural identitar marca Mihail Kogălniceanu: «Dacia literară» 185”
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 15:52

62 de microbuze școlare, dotate cu rampă de acces pentru persoanele aflate în scaun cu rotile, vor ajunge în județul Galați

Până la sfârșitul anului, în județul Galați vor ajunge 62 de microbuze școlare de 16+1 locuri, dotate cu rampă de acces pentru persoanele...

62 de microbuze școlare, dotate cu rampă de acces pentru persoanele aflate în scaun cu rotile, vor ajunge în județul Galați
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 15:02

Managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani, Corneliu Prepeliţă, este audiat la DNA Suceava

Managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani, Corneliu Prepeliţă, este audiat la DNA Suceava, după ce a fost ridicat de...

Managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani, Corneliu Prepeliţă, este audiat la DNA Suceava
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 14:42

Galaţi: Şoferul oprit cu focuri de armă şi tânărul care a blocat şi avariat autospeciala de poliţie, reţinuţi 24 de ore

Şoferul care a fost oprit marţi în trafic cu focuri de armă, pe DN 25, în localitatea Drăgăneşti, şi tânărul care a încercat să îl...

Galaţi: Şoferul oprit cu focuri de armă şi tânărul care a blocat şi avariat autospeciala de poliţie, reţinuţi 24 de ore
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 14:41

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași: Atelierul educativ „Oglinzi din trecut: Grecia antică în vase și povestiri”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, proiecte, marketing și cu sprijinul activ al Muzeului de Istorie a...

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași: Atelierul educativ „Oglinzi din trecut: Grecia antică în vase și povestiri”