Ascultă Radio România Iași Live

Colocviu Internațional la Muzeul de Artă Eneoltică Cucuteni, Piatra Neamț

Colocviu Internațional la Muzeul de Artă Eneoltică Cucuteni, Piatra Neamț

Publicat de Andreea Drilea, 7 noiembrie 2022, 19:59 / actualizat: 8 noiembrie 2022, 11:11

În perioada 8-10 noiembrie, Complexul Muzeal Național Neamț în parteneriat cu Universitatea din Regensburg (Germania) va organiza la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din Piatra-Neamț un nou colocviu internațional, dedicat de această dată „Revoluției Neolitice” din Bazinul Danubian.

Subiectul a stârnit întotdeauna un mare interes în rândul comunității științifice naționale și internaționale, dar și în rândul iubitorilor de istorie, dat fiind faptul că prin condițiile de mediu favorabile pe care le-a oferit comunităților umane, Bazinul Hidrografic al Dunării a avut un rol fundamental în procesul de neolitizare al Europei, început pe actualul teritoriu al României în urmă cu peste 8000 de ani. Atunci au fost puse practic bazele societății moderne de astăzi, omul adoptând un mod de viață sedentar și devenind producător de hrană, dar și de alte bunuri de consum și de prestigiu.

Neolitizarea celei mai mari părți a bazinului inferior al Dunării, inclusiv a teritoriului actual al României, dar și a unei părți a bazinului mijlociu al Dunării a fost realizată de către comunitățile umane ale culturii Starčevo-Criș. Acest proces complex a fost continuat în restul bazinului mijlociu, precum și în bazinul superior al Dunării de către comunitățile culturii ceramicii liniare (manifestarea culturală cu cel mai vast areal din preistoria Europei, ce s-a suprapus și peste o mare parte a teritoriului actual al României). Neolitizarea a fost finalizată un mileniu mai târziu față de debutul său, pe teritoriul dintre Dunăre și Mare, de către comunitățile umane ale culturii Hamangia, Dobrogea fiind acoperită anterior de apele Mării Negre, ca urmare a transgresiunii marine.

La manifestarea de la Piatra-Neamț și-au adus contribuția 30 de specialiști de la 20 de prestigioase instituții muzeale, universitare și academice din România, Germania, Polonia, Cehia, Marea Britanie, Italia, Ucraina și Ungaria.

Evenimentul va debuta cu lansarea volumului dedicat la aniversare reputatului Prof. Univ. Dr. Hab. Sławomir Kadrow, de la Universitatea din Rzeszow (Polonia), un vechi și constant colaborator al Complexului Muzeal Național Neamț.

În primele două zile ale colocviului vor fi prezentate comunicările și posterele specialiștilor prezenți la Piatra-Neamț, pentru ca în cea de-a treia zi să fie organizată o excursie documentară la celebrele situri arheologice de la Țolici, Lunca și Oglinzi, unde au fost documentate cele mai vechi exploatări de sare din lume, proces început chiar de către primele comunități umane neolitice sedentare din spațiul est-carpatic, aparținând culturii Starčevo-Criș, și continuat timp de peste 8000 de ani, până în zilele noastre.

Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni face parte din Complexul Muzeal Național Neamț alături de alte 15 muzee reprezentative național. Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni Piatra-Neamț a fost inaugurat pe data de 24 iunie 2005 și constituie un unicat prin tematica abordată, fiind în același timp un muzeu de istorie, de arheologie, dar şi de artă, ce adăpostește în prezent cea mai  importantă colecție de artă eneolitică din răsăritul Europei.

(Comunicat de presă)

Etichete:
(Video live) Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „VOCI DE ÎNGERI” – Suceava 2025
Evenimente Radio Iaşi joi, 3 aprilie 2025, 12:36

(Video live) Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „VOCI DE ÎNGERI” – Suceava 2025

Vineri, 04 aprilie, ora 09.30 şi sâmbătă, 05 aprilie, ora 10.00 vă invităm în sala Teatrului Municipal „Matei Vişniec” din Suceava să...

(Video live) Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „VOCI DE ÎNGERI” – Suceava 2025
01-14 aprilie 2025 – Proiectul „Youth International Musical Piano and Chamber Music Performance”, ediția a II-a
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 2 aprilie 2025, 12:02

01-14 aprilie 2025 – Proiectul „Youth International Musical Piano and Chamber Music Performance”, ediția a II-a

Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea artistică a tinerilor pianiști prin mentorat internațional și schimb de experiențe...

01-14 aprilie 2025 – Proiectul „Youth International Musical Piano and Chamber Music Performance”, ediția a II-a
Lansare de carte la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași
Evenimente Radio Iaşi joi, 27 martie 2025, 16:01

Lansare de carte la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Societatea Scriitorilor Fără Frontiere din Iași vă invită la evenimentul de lansare a...

Lansare de carte la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași
Iași: 31 martie, orele 18:00, Sala Caudella, Recital de pian Sebastian Beltramini
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 26 martie 2025, 18:15

Iași: 31 martie, orele 18:00, Sala Caudella, Recital de pian Sebastian Beltramini

...

Iași: 31 martie, orele 18:00, Sala Caudella, Recital de pian Sebastian Beltramini
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 26 martie 2025, 15:42

„Personaje, elixire și poțiuni” – Eveniment dedicat lecturii și chimiei la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în colaborare cu Școala...

„Personaje, elixire și poțiuni” – Eveniment dedicat lecturii și chimiei la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 26 martie 2025, 12:37

Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi, organizează la...

Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”
Evenimente Radio Iaşi marți, 25 martie 2025, 14:41

Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a

În perioada 23-25 aprilie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de...

Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a
Evenimente Radio Iaşi marți, 25 martie 2025, 14:37

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național

Programul Național Cantus Mundi invită publicul la seria de concerte extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats, coordonat de...

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național