Congresul Naţional al Istoricilor Români începe la Iaşi

Publicat de gabrielarotaru, 29 august 2018, 12:45
Astăzi, începe, la Iaşi, cea de-a II-a ediţie a Congresului Naţional al Istoricilor Români, organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, la iniţiativa Academiei Române şi a Consiliul Naţional al Istoricilor.
Preşedintele Academiei, Ioan Aurel Pop spune că participanţii vor face o evaluare a modului în care este studiată istoria la şcoală şi vor vorbi, de asemenea, despre importanţa cercetării. Desigur, lucrările se vor desfăşura sub auspiciile anului Centenar.
Ioan Aurel Pop: „Aflându-ne în Anul Centernarului Marii Uniri accentul va trebui să cadă şi pe acele cercetări care vor conduce în viitor sau au condus chiar până acuma la o cunoaştere mai aprofundată a procesului de formare a statului naţional român, pentru a putea oferi publicului, dornic de cunoaştere, noutăţile necesare, cadrul general al ştiinţei istorice care se referă la trecut, mai ales în condiţiile în care suntem într-o perioadă în care asistăm la o explozie informaţională şi de aceea considerăm că un congres de ştiinţe istorice poate să aducă în prim-plan vocea specialiştilor”. (Rador/ FOTO romania-actualitati.ro)