Cutremur cu magnitudinea 4,2 pe Richter în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău
Publicat de gabrielarotaru, 7 august 2019, 18:20
UPDATE ORA 18.35 – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a revizuit în urcare la 4,2 pe scara Richter magnitudinea cutremurului produs miercuri-după-amiaza, la ora locală 17:46, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.
Adâncimea la care s-a produs seismul a fost revizuită în scădere la 120 de kilometri.
Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de II grade Mercalli.
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe scara Richter s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 17:46, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 140 de kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (22 km), Covasna (40 km), Întorsura Buzăului (46 km), Târgu Secuiesc (54 km) şi Mizil (57 km).
În acest an, în România, cel mai puternic cutremur s-a produs pe 9 ianuarie 2019, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 4,4 pe scara Richter. (Agerpres/ FOTO infp.ro)