Ascultă Radio România Iași Live

Descinderi ale poliţiştilor în județul Bacău

Descinderi ale poliţiştilor în județul Bacău

Publicat de , 14 iulie 2020, 16:08

Poliţiştii de investigaţii criminale au organizat, luni, o amplă acţiune la nivel naţional în urma căreia au fost ridicate 37 de motoare de ambarcaţiuni provenite din furturi de pe teritoriul Suediei, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Gabriela Ciobanu, potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES.

Acţiunea a venit în continuarea unei anchete pe care IPJ Bacău a demarat-o în toamna anului trecut, într-un dosar de criminalitate transfrontalieră, în care mai mulţi cetăţeni români sunt cercetaţi pentru furtul a numeroase motoare de ambarcaţiuni din Suedia, pe care le vindeau în România, în zona Deltei Dunării.

În fapt, este vorba despre o anchetă ce vizează comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale şi înşelăciune, începând cu luna august 2019 şi până în iunie 2020. Membrii grupării, după sustragerea şi transportarea motoarelor de ambarcaţiuni în România, ar fi beneficiat de sprijinul altor persoane care ar fi falsificat elementele de identificare ale bunurilor respective şi ar fi înlesnit astfel comercializarea lor, cea mai mare parte fiind vândute în zona Deltei Dunării‘, se arată în comunicatul IPJ Bacău.

Pentru documentarea membrilor acestui grup infracţional, poliţiştii de investigaţii criminale băcăuani au desfăşurat mai multe operaţiuni pe raza judeţului Bacău, precum şi în ţară.

Pe 22 iunie 2020, patru dintre membri grupării au fost depistaţi în flagrant în timp ce transportau cu două autoutilitare mai multe bunuri furate din Suedia, printre care şi 8 motoare de ambarcaţiuni.

În continuare, s-au efectuat şi 11 percheziţii domiciliare, în judeţele Bacău şi Tulcea, la adresele unde locuiau membrii grupului, şi 2 controale la societăţi comerciale. De aici au fost ridicate două ambarcaţiuni, 11 motoare, 15.000 de euro şi alte bunuri. De asemenea, s-a dispus reţinerea celor 11 membri vizaţi ai grupului infracţional, ulterior luându-se măsura controlului judiciar faţă de aceştia‘, mai precizează comunicatul de presă.

Pentru recuperarea prejudiciului şi administrarea probatoriului în această cauză, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale ai IPJ Bacău, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, au organizat, luni, 13 iulie, o amplă acţiune la nivel naţional.

În cadrul acesteia, au fost puse în executare 75 de mandate de aducere pe numele unor persoane care ar fi cumpărat motoare de ambarcaţiuni furate de la membrii grupului infracţional, ele fiind audiate în calitate de martor. Au fost ridicate de la persoanele audiate 37 de motoare de ambarcaţiuni provenite din furturile ce fac obiectul cercetărilor, reuşindu-se astfel recuperarea de bunuri în valoare de aproximativ 500.000 euro‘, a declarat, în comunicatul de presă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

În acţiune au fost angrenaţi poliţişti de investigaţii criminale din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie Tulcea, Bacău, Mehedinţi, Hunedoara, Prahova, Vrancea, Constanţa, Neamţ, Ilfov, Ialomiţa, Gorj, Argeş şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ai Poliţiei Transporturi Tulcea şi Poliţiei Deltei Dunării.

În acest dosar, autorităţile române cooperează judiciar şi poliţienesc cu autorităţile din Suedia în cadrul Proiectului EMPACT – OPC (Organized Property Crime), respectiv combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Regional vineri, 14 martie 2025, 16:16

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, Târgul de Cariere, revine la Iași cu o nouă ediție...

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro