DN17, care leagă Suceava de Ardeal, îmbunătăţită după etapele de asfaltare de pe porţiunile Şcheia-Ilişeşti, Mestecăniş-Iacobeni
Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2022, 14:46
Circulaţia de pe DN17, care leagă Suceava de Ardeal, a înregistrat îmbunătăţiri semnificative în acest an, după etapele de asfaltare de pe porţiunile Şcheia-Ilişeşti, Mestecăniş-Iacobeni, iar acum a venit rândul porţiunii de 10 kilometri de carosabil de la Poiana Stampei.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi a semnat joia trecută contractul pentru lucrarea de aşternere a covorului asfaltic nou la Poiana Stampei, iar pentru început se lucrează pe porţiunea Mănăstirea Podul Coşnei – podul Greblei.
Porţiunile pe care s-a intervenit în acest an sunt cele care de mulţi ani nu au fost vizate de lucrări majore – transmite corespondentul RRA, Mihaela Buculei.
(RADOR/FOTO – imagine ilustrativă)