Ascultă Radio România Iași Live

Expoziția Lacrimile Cerului. Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași

Expoziția Lacrimile Cerului. Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași

Publicat de Andreea Drilea, 8 martie 2022, 09:52 / actualizat: 12 martie 2022, 9:57


Expoziția Lacrimile Cerului. Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași

Joi 10 martie 2022, la ora 10:00 Muzeul Municipal Regina Maria din Iași va găzdui vernisajul expoziției de icoane pe lemn și sticlă aduse din zona Bistriței, Nicula și Sibiu, și cruci din colecția Muzeului Mitropolitan Iași, intitulată sugestiv Lacrimile Cerului. Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei.

Curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chituță de la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și de Alexandru Gorea de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași, expoziția aduce în premieră la Iași o seamă de icoane ale Maicii Domnului din patromoniul protopopiatului Bistrița Năsăud și colecții private, realizate începând cu anul 1645 până la începutul secolului XX în Transilvania. Expoziția este organizată printr-o excelentă colaborare dintre Muzeul Municipal Regina Maria din Iași, Asociația culturală Octavian
Smigelschi din Sibiu, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Protopopiatul Ortodox Bistrița, Muzeul Bistrița și Mitropolia Moldovei.

Cu acest prilej, Alexandru Constantin Chituță curatorul expoziției a declarat: ”Bisericile din Transilvania adăpostesc tezaure nepreţuite de icoane, majoritatea locale, altele aduse din diferite centre ale Transilvaniei sau din Moldova. În Transilvania, există icoane interesante pretutindeni, din zona Făgăraş –Sibiu continuând în zona Sebeş, sau Cluj, Bistriţa sau Sălaj. Pictura de icoane prezintă aici, o diversitate nebănuită şi un interes artistic deosebit. Înţelegerea temelor, arhaismul interpretării, realismul viu al tratării chipurilor şi caracterul narativ legat de detaliul pitoresc dau acestor icoane valoarea unor documente de interpretare folclorică a filozofiei şi a dogmei creştine.

În pictura de icoane, ca şi în pictura murală, cu tot caracterul ei tradiţional, s-au înregistrat o serie de elemente mai noi ale artei renaşterii şi barocului. Ele se datorează contactului cu arta maghiară şi săsească a Transilvaniei dar şi a pătrunderii barocului austriac şi a elementelor de renaştere din Polonia şi Slovacia.

Icoanele împărăteşti din zona Bistriţei-Năsăud, datate din primele decenii ale secolului al XVII-lea în stilul picturii post-bizantine, sunt marcate de un puternic grafism. Chenarul lat, pictat cu motive vegetale de sorginte renascentistă, rozetele sculptate şi aplicate, împrumută icoanei o pregnantă notă decorativă.

În ceea ce priveşte pictura pe sticlă din Transilvania, aceasta îşi are originea în pictura de factură populară ce s-a practicat în Bavaria, Austria, Boemia, începând cu a doua jumătate a secolului a XVIII-lea şi care va pătrunde şi în spaţiul intracarpatic, în primă fază în sudul Transilvaniei iar apoi acest meșteșug se va extinde în toată regiunea.

Această zestre de artă sacră a fost creată de iconari ţărani al căror nume istoria nu ni l- a transmis decât în parte. Meşterul anonim, de obicei ţăran, mai mult sau mai puţin talentat ori instruit, va crea uneori opere originale, pline de pitoresc, prin îmbinarea elementelor tradiţionale cu fantezie alimentată de scrierile hagiografice, de legende ori povestiri.

Chipul Maicii Domnului din icoanele Transilvaniei, indiferent de tipul iconografic redat exprimă gingăşie şi prospeţime cum nu se poate vedea în arta cultă. Reprezentându-o astfel pe Maica Domnului, iconarul şi-a pus, în sclipirea cristalină a ciobului de sticlă sau în tăria lemnului, ceva din sufletul lui şi a timpurilor sale.

Luminoasa imagine a Maicii Domnului cu Pruncul o întâlnim în bisericile ortodoxe sau greco-catolice ale românilor, în cele catolice ale maghiarilor, secuilor şi saşilor, fiind adorată pentru puterile sale miraculoase. Expoziţia Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei este un eveniment cultural important, fiind simbolic o rugăciune şi un ex voto adus Născătoarei de Dumnezeu, un semn al înţelegerii şi păcii, al tuturor celor ce mărturisesc întru Hristos”. Expoziția de la Iași este întregită și cu numeroase exemplare
de carte veche bisericească, antimise și alte obiecte religioase din colecția privată Alexandru Constantin Chituță.

Proiectul expozițional Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei a fost inițiat în anul 2011
 la Alba Iulia de către dr. Ana Dumitran și dr. Corneliu Gaiu. Expoziția a fost organizată în decursul timpului la Cluj Napoca, Târgu Mureș, Bistrița, Tulcea, Timișoara și Oradea.

Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași, str. Zmeu, nr. 3 până la sfârșitul lunii mai 2022.

Etichete:
Iaşi: Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România şi Europa de Est
Regional joi, 17 aprilie 2025, 12:21

Iaşi: Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România şi Europa de Est

La Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi a fost făcută prima reconstrucţie mamară asistată de robot, această intervenţie medicală...

Iaşi: Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România şi Europa de Est
(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Regional joi, 17 aprilie 2025, 09:18

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani

Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani nu au început încă, deși amplasamentul a fost...

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Regional joi, 17 aprilie 2025, 06:51

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni

Oficialităţi de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul oraşului Ungheni, din Republica...

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:27

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani. Doar o treime dintre candidaţi au...

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:00

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi

O investigaţie este în desfăşurare în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi. Cei doi, în...

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 10:06

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava Rețeaua din municipiul Suceava va fi modernizată pe o...

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 09:30

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”

Municipiul Bacău, alături de Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău,  vor organiza evenimentul – concert...

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:53

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți

Elevii participanți la Olimpiada Națională de Informatică, ce se desfășoară până vineri la Botoșani, susțin probele de examen într-o...

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți