(INTERVIU) Fostul șef la SIE, Generalul (r) Silviu Predoiu, despre stadiul conflictelor internaționale și rolul serviciilor de spionaj

Gen (r) Silviu Predoiu: Nu pot decât să spun ce am spus în prima săptămână după declanșarea invaziei. Acest război nu se poate termina cu o victorie militară, după cum nu se poate termina nici cu o înfrângere. Niciun război, în ultimii 50 de ani, nu s-a terminat cu un rezultat clar mulțumită demersurilor militare. Și uitați-vă la Afganistan, uitați-vă la Irak, uitați-vă la Siria, uitați-vă la situația din Africa, din teatrele de conflict, la Libia. Peste tot am spus și în continuare am convingerea că nu există soluție militară pentru acest război. Singurul rezultat al continuării confruntării militare este sporirea distrugerilor, creșterea numărului de pierderi de vieți, distrugeri de viitor, de perspective, de șansă de reconstrucție a Ucrainei, de compromitere în continuare și creștere a riscului de atragere a întregii omeniri într-un război îngrozitor. Ucraina nu are șanse să câștige, așa cum nici Rusia nu are șanse să câștige. Haideți să vorbim puțin despre ce ar putea să însemne, cum vedem? Haideți să închidem ochii și să încercăm să ne imaginăm o victorie a Rusiei. Ce ar însemna victoria Rusiei? Până unde ar trebui să meargă ca să fie sigură că ce rămâne din Ucraina nu va continua lupta. Deci trebuie să ne închipuim că ocupă până la Kiev, dincolo de Kiev, până la Lvov, până la granița cu Polonia și de acolo – ce se întâmplă? Numește alt regim care ce face? Va putea să conducă sau va începe o nouă revoluție portocalie, albastră, verde, de orice culoare. Hai să ne imaginăm cum ar fi. Nu știu cum ar fi victoria Ucrainei. Hai să ne gândim ce ar însemna recuperarea teritoriilor până la frontierele tradiționale ale Ucrainei. Și de acolo rușii vor spune: “am greșit, e clar, uite, au avut putere să vină până aici! Ne oprim, nu-i mai atacăm!” Rusia tocmai a integrat prin constituție teritoriile Luhansk, Donesk, în statul rus. Va renunța? Ce înseamnă victoria Ucrainei? O paradă în Piața Roșie a armatei ucrainene? Adică, haideți să mergem mai departe de declarații pompoase. Am auzit inclusiv la policienii români – “vom merge până la capăt cu sprijinul Ucrainei!” Ce înseamnă până la capăt? Să meargă dumnealor până la capăt! Noi vrem să mergem până la o soluție și vrem să mergem până la o soluție cât mai rapid. O soluție în numele copiilor și nepoților noștri. O soluție care nu poate să fie decât negociată. Haideți să dezvoltăm puțin acest aspect.

Lucian Bălănuță: Ce tip de comportament ar trebui să aibă România în raport cu stadiul la care a ajuns conflictul militar din apropierea granițelor sale?

Gen (r) Silviu Predoiu: România nu cred că mai poate acum să-și asume un rol. România a avut toate șansele de a își asuma un rol în acest conflict. Un rol de mediator, de negociator. S-ar putea să pară ușor amuzant, pentru unii, ce spun. Nu! Aveam șanse. Aveam puterea, ca stat în proximitatea conflictului, ca stat NATO, ca stat membru UE, ca stat care a avut experiențe și bune, și rele cu ambele părți în conflict, și cu Ucraina, și cu Rusia. Puteam să insistăm. Acum nu mai poate România. Ce face România acum în raport cu acest conflict este să se alinieze necontenit la pozițiile puternicilor zilei, puternicii zilei, care sunt tot mai slabi, după cum vedem. E tot mai greu să spui ce faci? Te-ai aliniat la poziția SUA sau la poziția lui Biden? Trebuie să te hotărăști, pentru că dacă e poziția SUA, s-ar putea să schimbe radical după o eventuală victorie a lui Trump.

Dacă e la poziția lui Biden, trebuie să ne întrebăm de ce? Pentru că Biden tocmai a spus că nu este capabil să intre într-un nou mandat și de fapt, fragilitatea lui fizică era atât de evidentă, declinul cognitiv, atât de evident, încât e problematic să spui că te-ai aliniat la poziția lui Biden. Tot ce poate să facă România este să tragă învățămintele de cuviință din ce se întâmplă în Ucraina acum și să înțeleagă că este nevoie să previi, că prevenția este soluția, nu confruntarea, prevenție care înseamnă atât o forță militară capabilă să transmită un mesaj de descurajare, deci, sunt de acord cu sporirea cheltuielilor militare, cu achiziția de tehnică, dar nu trebuie să uite nicio clipă că tehnica pe care o cumpărăm trebuie folosită de militarii români, iar militarul român trebuie să fie respectat și apreciat și stimulat, ca să fie la nivelul așteptărilor noastre, nu în permanență bicuit și ironizat, așa cum se întâmplă în opinia mea, astăzi.

Avem nevoie de servicii puternice, pentru că asta înseamnă prevenție, informație. Avem nevoie de diplomație puternică, pentru că prevenția înseamnă diplomație, servicii de informații, înseamnă diplomație parlamentară, înseamnă foarte multe lucruri, înseamnă depășirea unor prejudecăți și dialogul constructiv din timp, nu ce s-a văzut aici.

Lucian Bălănuță: Ați vorbit despre o soluție, o rezoluție în baza a unor negocieri, ce formulă ar fi în interesul României și al Uniunii Europene în acest sens?

Gen (r) Silviu Predoiu: Trebuie să vorbim despre ce soluții sunt posibile de fapt, pentru că în interesul României, a Uniunii Europene ar fi să se șteargă totul cu buretele, să nu fi existat ce s-a întâmplat. Problema e de unde începem să ștergem? Începem să ștergem din 2014, începem să ștergem din 2008, începem să ștergem de la Minsk II pe care l-am semnat și l-am aplaudat ca fiind soluția conflictului ucraineano-rus, pentru ca apoi, spre stupoarea mondială, doamna Merkel (n.r. Angela Merkel, fost cancelar german) să declare că au semnat Minsk II doar ca să câștige timp, nu au avut nicio clipă intenția să-l respecte. Nu știu dacă am știut, mă refer la public. Care acorduri au mai fost semnate cu intenția de a nu fi respectate de către Germania, Franța, Uniunea Europeană, OCDE? Câte sunt? Că ar trebui să știm și noi. Atunci când încercăm să ne lămurim ce vrem să se întâmple. Plecăm de la documentele semnate în prezent, despre care mai aflăm că au fost semnate doar ca să se câștige timp, dar nu a existat niciodată intenția să fie? Deci e foarte greu să spunem ce ar favoriza.

Hai să ne gândim ce e posibil. Ce e posibil acum? Ar trebui să fie o încetare imediată a focului, chiar și cu riscul de a avea un conflict înghețat. Orice este mai bun decât continuare a războiului. Mie mi se pare că una din lecțiile conflictului ucrainean este intrarea într-un anonimat total a Organizației Națiunilor Unite. Nimeni n-a vorbit de căștile albastre, nimeni n-a vorbit de trimiterea de observatori ONU. Toată lumea a vorbit de trimiterea de rachete, de tancuri, de proiectile cu urraniu sărăcit, de orice, mai puțin de ceea ce propunem în alte părți. Eventual, în lumea a III-a – trimitem căștile albastre, facem și dregem. Mi se pare că ar trebui să ne punem o întrebare serioasă: cine este ONU și mai avem nevoie de el în această formă? dacă într-un asemenea moment teribil, singurul care vorbește la nivel internațional este NATO. Păi, ONU? Dar revin, ar trebui o înghețare a conflictului și de aici încolo, negociere. Pentru o negociere de success avem nevoie de un moderator puternic astăzi. Nu mai poate să fie oricine. E nevoie de un negociator puternic, am spus din prima zi. Eu văd Turcia sau China. Imediat după declanșarea conflictului, am spus moderatorii trebuie să fie ori Turcia, ori China. Au atuuri, au forță militară, au relații cu ambele părți, au credit și mi se pare că lucrurile merg cumva, în această direcție. Mi se pare că merg cumva spre China, ca moderator acceptat, după ultimele deplasări, Kuleba (n.r. ministrul de externe ucrainean), care a fost la Beijing, s-a întâlnit cu omologul său chinez, după declarațiile lui Zelenski. Nu cred că a fost abandonat nici Erdogan, dar rămâne undeva pe mânecă. Disponibilitatea lui Erdogan e permanentă, doar că în acest moment, Erdogan e mult mai focalizat pe situația din Orientul Mijlociu, care e mai aproape de ambițiile lui de renaștere a Imperiului Otoman decât Ucraina-Rusia; Imperiul Rusiei e treaba lui Putin, în opinia lui.

Lucian Bălănuță: Să mutăm atunci discuția în acest plan, cu perspective reale de de extindere a conflictului în Orientul Mijlociu. La ce ne putem aștepta în aceste zile, având în vedere asasinatele comise asupra liderilor Hezbollah și Hamas, o figură mai belicoasă, militantă instalată la vârful organizației palestiniene, un Iran mai agresiv și cu perspective reale de răzbunare?

Gen (r) Silviu Predoiu: Întrebarea dumneavoastră e ușoară. Răspunsul este foarte dificil. Pentru că fiecare are câte o opinie bazată pe informațiile pe care le-a dobândit de-a lungul timpului. Încerc să construiesc un răspuns care să nu angreneze informații clasificate, astfel încât să fie accesibil ascultătorului.

Problema este, în acest moment, dublul standard. Conflictul va continua. Este un NeverEnding story (trad. poveste fără sfârșit) acolo, între Palestina, între statele arabe și Israel. Chiar dacă unele state arabe au început să-și schimbe opinia în ultima vreme, vă asigur că nu-și vor abandona, cum spun ei, frații palestinieni. Se moderează oarecum, dar în momentele în care au de ales între Israel și Palestina, opțiunea finală va fi întotdeauna Palestina. Politicul poate să se gândească în alte paradigme, dar arabul se va întoarce la frăția lor. Problema noastră este că atunci când încercăm să cântărim ce se întâmplă acolo, este dublu standard și, cu riscul de a genera confuzii, o să vă spun, aparent, clarific. Eu sunt convins că generează confuzii. Avem conflictul Ucraina-Rusia, de care am vorbit mai devreme și am hotărât foarte clar că atunci când se bombardează un spital în Ucraina de către Rusia, indiferent de justificare, că era un comandament militar în subsol, că era un centru de dirijare – e foarte rău. N-ai voie să bombardezi spitale. Problema este că în conflictul din Orientul Mijlociu dintre Hamas și Israel, astăzi nu se aplică aceeași regulă. Acolo se pot bombarda spitale. Atunci când se asasinează persoane sau se încearcă asasinări în Ucraina sau în Rusia – e foarte rău. Atunci când se întâmplă aici, sunt lovituri preventive, trebuie să ne hotărâm, pentru că omul este același peste tot. Lumea nu mai știe ce să creadă. De aceea sunt mișcări studențești pro-palestiniene într-o parte, unde nu te așteptai, mișcări pro-Israel, în altă parte, unde nu te așteptai, foarte vehemente, pentru că au apărut elemente de confuzie, pentru că toată lumea e îndreptățită să vadă lucrurile într-un anumit fel, pentru că pozițiile oficiale nu mai sunt crezute Nu mai au credibilitate comunicatori oficiali datorită acestor confuzii pe care se fac că nu le nu le văd și nu le gestionează. Conflictul se va adânci!Am văzut declarații de genul – Israelul va lovi Hezbollah în Liban. Știți cum sună asta? Ca să o traducem pentru noi, pentru români. Sună ca și cum Rusia ne-ar spune: noi vom lovi UDMR-ul în România. Hezbollah este o formațiune parlamentară în Liban, că ne place sau nu. E o formațiune parlamentară, are miniștrii și membrii Hezbollah nu umblă cu tichii argintii în cap, de staniol, ca să-i recunoască lumea pe stradă și nu stau în același loc. Și atunci când spui că tu vei urmări ținte Hezbollah în Liban e ca și cum cineva ne spune noi urmărim ținte UDMR în România. Păi și eu, ca stat, ce trebuie să fac?

Lucian Bălănuță: …Hezbollah are totuși o aripă armată în construcția sa…

Gen (r) Silviu Predoiu: Care nu este grupată într-un loc și nu există niciun libanez de altă credință în jurul lui. E până la ce punct e legitim? Apar o grămadă probleme de principii, dar până la principiale de drept, oamenii suferă. Și mie mi se pare în continuare că trebuie să ne întoarcem la o intervenție fermă în impunerea unui dialog. Este evident că recunoașterea statului palestinian este singura cale, deci clară, răspicată. Actorii globali sunt mult mai preocupați de alte focare, au problemele lor acasă. Acest conflict are loc într-o moment de tranziție de la unipolar la multipolar, că le place sau nu le place unora, cei ca care părăsesc scena puterii sunt foarte preocupați de alte probleme și mi se pare că n-ajută cu nimic. Acest conflict are loc într-un moment foarte trist și iarăși conflictul era previzibil. Nu mă refer la faptul că puteai să previi ziua, ora atacului Hamas din octombrie, ci mă refer la faptul că era evidentă creșterea stării de tensiune. Problema palestiniană dispăruse din atenția publicului, dispăruse pentru că era blocată. Era clară starea lor de nemulțumire. De ce nu a fost văzută? Știți că a fost o dezbatere cu serviciile israeliene, dacă au știut. Erau toți mult prea preocupați de problemele legale ale lui Netanyahu (n.r. premierul Israelului). Țineți minte, mitinguri la Tel Aviv atunci, cu tot felul de proteste, cu cereri de demisie. Mie mi se pare că și acum continuarea conflictului este într-o mare măsură în directă legătură cu problemele lui Netanyahu și că un alt premier care va veni cu siguranță, va aborda diferit problema. E nevoie de o încetare a focului.

Lucian Bălănuță: Având în vedere și acea componentă încă existent, a ostaticilor deținuți de Hamas, o negociere, o soluție în acest sens ar detensiona și situația în regiune?

Gen (r) Silviu Predoiu: Ar fi doar o parte și o parte mică. Plus că mă tem că ostaticii respectivi sunt tot mai puțini după atâta conflict, după atâtea pierderi de vieți omenești, după zeci de mii de civili morți. Mă tem că protecția ostaticilor a fost o grijă undeva pe planul 10-15 al Hamasului în tot acest conflict. Nu va detensiona. Cel mult, ar putea să fie o detensionare de scurtă durată a conflictului. El se va reaprinde ori dintr-o parte, ori dintr-alta. Ostaticii sunt un efect, nu o cauză.

Lucian Bălănuță: Fac acum apel și la cariera dumneavoastră la vârful SIE. Ce presupune o astfel de criză de ostatici? Ostatici ținuți captivi în afara granițelor granițelor unui stat. Ce provocări aduce unui serviciu de informații externe?

Gen (r) Silviu Predoiu: Provocările și răspunderile sunt uriașe. Bun, nu merg neapărat pe elemente precursoare unei luări de ostatici, dar după ce s-a întâmplat un asemenea eveniment, serviciile intră într-o stare de alertă. De obicei există colective dedicate unor asemenea situații. Dincolo de structurile specializate, se constituie colective mixte și primele demersuri țin de localizarea ostaticilor. Se fac toate eforturile prin toate sursele și aici apar cheltuieli și demersuri informative extrem de ample. Se mobilizează un număr uriaș de resurse informative, de rețea, ca să fim expliciți; costă foarte mult să obții informații într-o asemenea situație, pentru că lumea știe că trebuie să vii cu ceva. Se discută cu partenerii, se caută partenerii care ar putea avea posibilități în zona unde s-a întâmplat, astfel încât să obții informații. Și atunci când e vorba de ostatici, se discută cu oricine. Deci se depășesc granițele alianțelor politice. La nivel de servicii, toată lumea știe că o asemenea situație este extrem de gravă și că s-ar putea mâine să aibă el nevoie de tine și atunci apare o cooperare, un dialog intens pe teme.
Evident, însă, că și în acel dialog al serviciilor și o să-mi opresc aici cu ce spun, toate au un preț. Poate să fie financiar sau poate să fie – “Te ajut să afli unde sunt, dacă tu mă ajuți pe mine să-mi rezolv…” au și ei alte probleme. Și atunci trebuie să iei niște decizii, decizii care presupun de multe ori consultarea cu politicul care preferă să nu știe, în sensul că “nu mă interesează, vedem, asumă-ți!” e complicat. Depinde și de politica fiere cărui stat în raport cu asemenea situații, ce spuneam, ce se întâmplă înainte.

Sunt state care spun, avertizăm cetățenii, să zicem, români, să nu călătorească în zona cutare, să nu participe la activități în perimetrul cutare, să nu intre în statul cutare, pentru că există riscuri majore și sunt state, precum Canada precum SUA, care spun dacă a existat un avertisment lansat și tu te-ai dus și totuși ești ostatic, atunci e o problemă care te privește pe tine și familia. Statul nu poate să cheltuiască din resursele tuturor cetățenilor pentru unu sau doi sau trei sau zece care au refuzat să asculte un avertisment. Asta nu înseamnă că nu se intervine, dar presiunea este alta. Problema majoră este atunci când sunt ostatici și persoane trimise în misiuni oficiale, inclusiv jurnaliști, să zicem, dar pleacă în misiune oficială recunoscută, nu așa sau când se întâmplă cum s-a întâmplat în Israel. Nu a existat niciun avertisment că există un risc, s-a organizat un festival, s-a făcut publicitate, lumea s-a dus acolo deschis. Au fost inclusiv militanți pro-palestinieni, israelieni, care au fost victime. Atunci situațiile se schimbă.

Lucian Bălănuță: Atât poate fi dezvăluit și nu neapărat în situația asta, a crizelor de ostatici, au existat colaborări între Serviciul de Informații Externe și omologii din Israel de-a lungul timpului, în timpul mandatului dumneavoastră și ce au presupus ele?

Gen (r) Silviu Predoiu: A existat un dialog și au existat cooperări, așa cum au existat cooperări și cu serviciile arab foarte strânse. Problematica e diversă și nu se poate discuta. Eu sunt convins că și acum continuă colaborarea. România avea o serie de atuuri care se pierd, din păcate și nu datorită serviciilor, ci datorită politicului, pentru că avea o autoritate istoric dobândită în Orientul Mijlociu, o credibilitate, avea o autoritate și o credibilitate dobândite istoric în Africa. Ele se pierd, dar cel puțin pe mandatul meu, am încercat să exploatăm din plin resursa aceasta, alături de performanțele serviciului. Dar, repet, dialogul există cu absolut toate serviciile și serviciile au un dialog mult mai fluent și mai rapid decât diplomația. Poți să pui mâna pe telefon și să-l cauți pe șeful unui serviciu dintr-un stat aparent ostil și el nu va ezita să te caute.

Lucian Bălănuță: Și au fost astfel de situații?

Gen (r) Silviu Predoiu: Și au fost astfel de situații. Evident că politicul e informat, pentru că de aia un serviciu se numește serviciu, pentru că prestează servicii, nu-i de capul lui. Politicul e informat și decide, dar de multe ori cooperările nu au neapărat o conotație politică. Sunt cooperări tehnice, pe o speță clară. E adevărat însă că prin implicațiile rezultatului pot să reprezinte un asset (trad. un bun, un atu, o resursă) în dialogul politic. Un asset care să permită politicianul să spună – aștept de la dumneavoastră un sprijin în plan politic pentru ce a făcut serviciul meu pentru dumneavoastră!

Lucian Bălănuță: Și ca urmare a acestui lucru au fost evitate situații, existența unor vulnerabilități?

Gen (r) Silviu Predoiu: Pentru altele au fost rezolvate, deci au fost evitate și au fost rezolvate. Sunt alerte pe care le primești atunci când cooperezi cu cineva pe o speță și te cunoaște și stabilești canale de comunicare. Nu o dată ai primit alerte care ți-au au permis să eviți crize, în sensul – “aveți grijă, aveți lucrători în zona cutare!” Acum găsești români peste tot în lună în lume, pe cont propriu, mult mai mult decât își închipuie lumea. În zone izolate sau de risc, în zone unde acționează mișcări teroriste. Avem români care lucrează în forțe de securitate private, nu știu cum să spun, pentru că am găsit o formulă frumoasă, să spunem, forță de securitate privată, pentru ceea ce, în anii 70`-80`, spuneam mercenari.

Sunt oameni plecați de 30 de ani, sunt cu arma în mână acolo, cu o misiune militară, n-au plătit impozit statului român niciodată, sunt plătiți cu sume uriașe, dar când sunt răpiți, așteaptă să fie eliberați de serviciile de informații, de ofițerii din serviciul de informații, care sunt plătiți cu o fracțiune din cât câștigă ei. Și serviciile de informații își fac datoria, pentru că nu fac calcule economice de acest gen, pentru că e deținător de pașaport românesc și pentru că intră în datoria lor să rezolve și asemenea spețe.