(FOTO/AUDIO) Bacău: Trei morţi şi doi răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren. Circulaţia feroviară, blocată
Publicat de , 6 iulie 2020, 16:33
Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două sunt rănite după ce maşina în care se aflau a fost lovită, astăzi, de un tren, în satul Dumbrava, comuna băcăuană Iteşti.
Cei doi răniţi au fost preluaţi de echipajele medicale pentru a fi transportaţi la spital.
Cu detalii, Gabriel Pop: Garnitura de tren implicată este Inter Regio 1751, ce circula pe relaţia Bucureşti Nord – Suceava. Nu s-au înregistrat victime din rândul călătorilor sau a personalului. Trenul nu a deraiat, însă circulaţia feroviară este blocată. Zona este cunoscută pentru frecventele accidente întâmplate în ultimii ani.
Între timp, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
(Gabriel Pop, Radio Iași/FOTO Gabriel Pop)